Weekend boieresc, în Parcul Izvor din Capitală: prepeliţe la rotisor, must şi pastramă de berbecuţ la grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, în Parcul Izvor se pregătesc prepeliţe boiereşti pentru toţi pofticioşii. Pe lângă delicioasele prepeliţe, pe grătarele încinse se vor prepara cârnaţi de oaie, mici sau pastramă de berbecuţ.

Parcul Izvor din Bucureşti va fi în acest weekend gazda unui eveniment culinar: Târgul Boieresc. Începând de astăzi, ora 12.00, bucureştenii care vor trece prin parc se vor putea bucura de numeroase preparate la grătar. Organizatorii evenimentului suţin că prepeliţele făcute la rotisor vor fi atracţia pofticioşilor. De asemenea, pe grătarele încinse vor fi preparaţi cârnaţi de oaie, mititei, pastramă de berbecuţ şi multe alte bunătăţi.

Must şi brânză

Totodată, în cadrul Târgului Boieresc doritorii sunt invitaţi să bea un pahar de must proaspăt, făcut de viticultorii din Vrancea, în timp standuri întinse cu produse tradiţionale româneşti şi numeroase feluri de brânză îşi aşteaptă cumpărătorii.Târgul îşi închide porţile duminică.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite