Poveştile mahalalelor Capitalei dispărute din memoria locuitorilor. Sfântul Gheorghe-Vechiu, cea mai mare din oraş

Spre deosebire de zilele noastre, când există o delimitare clară a Capitalei cu ajutorul sectoarelor, Bucureştiul zilelor trecute era împărţit în mahalale. Fiecare mahala a oraşului era cunoscută după cei mai importanţi locuitori, dar şi în funcţie de construcţii şi activităţi.

După ce adevarul.ro va prezentat o parte a mahalalelor bucureştene de altădată, astăzi continuă poveştile celebrelor mahalale.

Mahalaua Sfântului Gheorghe-Vechiu, cea mai populată

Dintre zecile de mahalale existente în documentele de la 1798, cea a Sfântului Gheorghe-Vechiu a rămas ca fiind cea mai populată. Aceasta cuprindea 335 de case, care din cauza flăcărilor izbucnite în oraş a condus la distrugerea tuturor locuinţelor.  În această mahala, în anul 1592, se găsesc mai multe proprietăţi ale lui Nedelcu Vornicul.

Documentele pomenesc mahalaua de la 1632 şi vorbesc despre faptul că aceasta se întindea până în gardurile viei domneşti, acolo unde era şi Ulicioara Căldărarilor, de unde începea drumul Giurgiului.

Într-o altă uliţă a mahalalei, cea a Bărbierilor, într-un act din anul 1701 este consemnat faptul că acolo se afla Puţul Turnului, probabil, un turn al zidurilor Curţii Domneşti. Tot aici se afla şi faimoasa brutărie a lui Babie, unde să găseau cele mai bune coltuce, un fel de pâini, din Bucureşti.

Cele mai importante proprietăţi din mahala erau bisericile şi mănăstirile, dar şi casele dascălilor de la faimoasa şcoală românească a Sfântului Gheorghe-Vechiu.

Mahalaua Golescu şi hanul familiei

O altă mahala importantă este Golescu, numită aşa după casele pe care le avea familia Goleştilor în acea zonă. Tot aici era şi Hanul Goleştilor, ridicat printre locuinţe care aparţineau familiei boiereşti.

Mahalaua Bisericilor Grecilor plină de „prăvălii“

Deşi, dimensiunile mahalalei erau mult reduse, această zonă era încărcată de magazine, toate prăvăliile aprţinând Mitropoliei, lui Radu-Vodă, lui Antim şi Zlătarilor. În anul 1723, uliţa cea mare care conducea spre Hanul lui Şerban-Vodă era situată, în mare parte, în Mahalaua Bisericii Grecilor.

Mahalaua Lucaci sau Mahalaua Totoescului

Este pomenită în secolul al XVII-lea într-un hrisov primit de jupâneasa Bălaşa Blejoianca, zonă numită anterior Mahalaua Totoescului, pentru că, cel mai probabil, pe acel pământ a fost vreun boier numit aşa.

Mahalaua Mihai-Vodă şi Mahalaua Popa-Radu

Mahalaua Mihai-Vodă a fost numită aşa după mănăstirea jupânesei Caplea, mai târziu transformându-se în Mihai-Vodă. În anul 1770, mahalaua adăpostea casele lui Pârvu Logofătul Cantacuzino, proprietăţi pe care i le dă la schimb lui Toma Medelniceru Cantacuzino, pentru casele pe care acesta le avea în Mahalaua Scorţarului.

Pe lângă biserica lui Manea Brutaru exista un spaţiu cunoscut sub numele de Mahalaua Popei lui Radu, pentru că Manea Brutaru a reparat, ori a reclădit o biserică de lemn construită de un preot Radu. Deşi, biserica a primit numele de Manea Brutaru, mahalaua a rămas poreclită după preotul Radu.

Mahalaua Şerban-Vodă sau a Scorţarului

Numele mahalalei vine de acum mult timp, înainte de anul 1679, când zona era cunoscută sub numele de Mahalaua Scorţarului. Cel mai probabil, acolo avea casă un ţesător de scoarţe bine cunoscut, aşa cum s-a întâmplat şi la Puţul Spătarului, când era cunoscut un fabricant de speţe de război.
După ce Şerban-Vodă a construit o biserică de lemn, mahalaua a început să îi poarte numele, iar în faţa bisericii a fost construită şi o casă.

Mahalaua Săpunarilor sau a Scaunelor Vechi

Această mahala se înscrie în lista celor mai vechi mahalale ale oraşului, datând din anul 1609, din vremea lui Radu-Vodă Şerban. Mahalaua a fost mistuită de flăcările unui incendiu devastator care a avut loc în anul 1739, distrugând în jur de 40 de scaune de măcelari.

Mahalaua Trâmbiţaşilor s-a şters din memoria bucureştenilor

Mahalaua care astăzi s-a şters cu totul din amintirea bucureştenilor se afla în apropierea Mănăstirii Sfântului Ion cel Mare şi a fost cunoscută sub acest nume până în anul 1753. Aceasta se întindea peste gârlă şi era locuită de boierii Călinesei.

Mahalaua Vergului era pe podul cu acelaşi nume

Mahalaua bucureşteană era situată pe lângă biserica Domniţei Ancuţa, chiar pe podul Vergului. În secolul al XVIII-lea, mahalaua găzduia mai multe case care aparţineau Catincăi Ştirboia şi care fuseseră primite moştenire de la părinţii săi.

Acestea au fost părăsite şi apoi dărâmate de maghiarii care luau cărămizi din ele pentru a-şi ridica diverse construcţii. Uneori, aceştia intrau şi în curtea caselor şi săpau pentru a-şi lua nisip.