Evoluţia Bucureştiului, apreciată de primarul Berlinului. Cum promite Oprescu că va atrage investiţii nemţeşti în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost în Berlin invitat fiind de omologul său neamţ Klaus Wowereit. Primarul Berlinului a apreciat că „deşi oraşul trece printr-o perioadă de transformări, iar startul acestora a fost mai lent, vă pot spune că astăzi oraşul dumneavoastră se află pe drumul cel bun“.

Primarul General, Sorin Oprescu, insoţit de o delegaţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, au fost într-o vizită oficială în capitala Germaniei, Berlin, la invitaţia omologului său, Klaus Wowereit, anunţă municipalitatea într-un comunicat de presă.

Miercuri, primarul Capitalei a avut o întâlnire bilaterală cu primarul oraşului Berlin cu care a discutat despre consolidarea relaţiilor de cooperare dintre cele două capitale, dar şi despre dezvoltarea unor proiecte de infrastructură, de transport public, construcţia de locuinţe sociale şi eficienţă energetică.

Oprescu, instruit pentru atragerea fondurilor europene

Oprescu i-a prezentat lui Klaus Wowereit principalele proiecte de dezvoltare urbană pe care Bucureştiul  intenţionează să le implementeze prin programe de cooperare europeană, în acest context  primarul român exprimându-şi dorinţa ca administraţia bucureşteană să beneficieze de asistenţa şi expertiza specialiştilor germani pentru îmbuătăţirea capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare în cadrul Forumului European de Dezvoltare Regională.

“Ne dorim ca Bucureştiul şi Berlinul să-şi extindă şi să-şi diversifice relaţiile de colaborare pentru că, aşa cum ştim cu toţii, marile oraşe sunt principalele motoare de dezvoltare a unei ţări. De exemplu, contribuţia Bucureştiului la PIB-ul naţional este de 24%. Suntem interesaţi să dezvoltăm parteneriate cu autorităţile germane centrale şi locale în domenii importante de dezvoltare economică, mai ales că experienţa Berlinului în tranziţia de la un regim la altul este cea mai apropiată de cea a Bucureştiului”, a declarat Sorin Oprescu, potrivit Primăriei Capitalei.

La rândul său, primarul Berlinului şi-a exprimat interesul şi disponibilitatea pentru dezvoltarea dialogului instituţional între cele două administraţii, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european şi a subliniat că accesarea fondurilor europene reprezintă o preocupare comună pentru cele două capitale.

“Intr-adevăr capitalele europene se confruntă cu probleme asemănătoare şi de aceea este foarte bine să învăţăm unii de la alţii, putem să copiem fără ezitare ideile bune de la alte oraşe. O preocupare importantă pentru ambele capitale, Bucureşti şi Berlin, este şi problema fondurilor europene, întrucât oraşele au nevoie de aceste fonduri pentru dezvoltare şi putem să acţionăm pe lângă Comisia Europeana în acest sens”, a declarat Klaus Wowereit. 

„Cred că Bucureştiul de astăzi este unul diferit de acum cinci ani“

De asemenea, Primarul  Guvernator a mai declarat că este de părere că Bucureştiul de astăzi este unul diferit faţa de cel de acum cinici ani. „Deşi oraşul trece printr-o perioadă de transformări, iar startul acestora a fost mai lent, vă pot spune că astăzi oraşul dumneavoastră se află pe drumul cel bun, aşa încât aţi făcut o treabă bună”,  mai spus edilul neamţ.

La finalul întâlnirii, Sorin Oprescu a declarat: “ Suntem mulţumiţi de întrevederea cu primarul Berlinului mai ales că am stabilit să colaborăm mai bine decât am făcut-o până acum, îndeosebi în domeniul economic, prin dezvoltarea unor proiecte comune între cele două capitale. Afirmaţia că doresc să ne sprijine şi o fac cu tot sufletul îmi doresc să primească acelaşi răspuns corect, de respect şi prietenie şi din partea noastră. Sunt convins ca această colaborare este spre binele cetăţenilor din ambele oraşe mai ales că problemele cu care ne confruntăm şi noi şi Berlinul sunt asemănătoare”.

O temă de discuţii a reprezentat-o interesul suscitat de ridicarea restric'iilor pentru piaţa de muncă din Germania, Berlinul reprezentând un punct de atracţie pentru oricare dintre cetăţenii europeni. Primarul Guvernator al Berlinului a ţinut să sublinieze că, în pofida veştilor alarmante despre valul de cetăţeni români şi bulgari, acest lucru – după cum era de anticipat prin prisma experienţei poloneze – nu s-a întâmplat, context în care cei doi au convenit să dezvolte proiecte comune de incluziune socială, economică şi culturală pentru toate categoriile defavorizate de cetăţeni.

Oprescu se laudă că atrage investitori germani

La finalul intalnirii, Klaus Wowereit a acceptat cu plăcere invitaţia lansată de Primarul General de a vizita Bucureştiul. Astfel, în prima jumătate a acestui an, cei doi primari se vor întâlni la Bucureşti unde vor concretiza protocolul de colaborare convenit astăzi.

Potrivit sursei citate, în cursul vizitei sale la Berlin, Primarul General a avut o întrevedere şi cu directorul Comitetului pentru Relaţii Economice Est-Europene, Dr. Rainer Lindner, cu care a discutat despre atragerea investitorilor germani interesaţi să dezvolte proiecte în Bucureşti, îndeosebi în domeniile sănătăţii, infrastructurii şi în cel al reabilitarii clădirilor de patrimoniu, ţinând cont de faptul că această organizaţie are peste 200 de membrii constând în companii specializate în mai multe domenii, de la IMM-uri până la firme cotate la bursă.

La finalul întrevederii s-a stabilit că municipalitatea va transmite conducerii Comitetului o listă de proiecte prioritare ce urmează a fi promovate în rândul companiilor şi analizate în vederea încheierii unor parteneriate de tip public-privat.

Misiuni economice ale nemţilor pentru modernizarea infrastructurii Bucureştiului

Tot miercuri, Primarul Capitalei a avut întâlniri cu reprezentanţi ai conducerilor Asociaţiei Federale a Camerelor de Industrie şi Comerţ şi ai Asociaţiei Federale a Constructorilor din Germania.

Cu acest prilej, s-a convenit organizarea unor misiuni economice la Bucureşti care să analizeze posibilitatea demarării unor proiecte şi investiţii în modernizarea infrastructurii Capitalei.

În cadrul vizitei oficiale la Berlin, Primarul Capitalei a mai avut întrevederi cu reprezentanţi ai sectorului Reinickendorf (unul dintre cele 12 sectoare ale Metropolei berlineze) interesaţi de o colaborare cu Bucureştiul în dezvoltarea unor proiecte privind creşterea suprafeţei de spaţii verzi, dar şi cu Directorul General al Berlin Tourismus Kongress pentru stabilirea unei colaborari vizând proiecte de promovare a Bucureştiului.

Mai puteţi citi:

Oprescu vrea să facă o instituţie care să se ocupe de deratizarea, dezinsecţia şi dezinfecţia oraşului. Cine „nu păstrează curăţenia“ va fi amendat

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, până pe 4 februarie, prevede înfiinţarea unei Direcţii care să se ocupe în mod integrat şi unitar de toată deratizarea, dezinsecţia şi dezinfecţia Bucureştiului. Dacă va ajunge în Consiliul General şi va fi votat, primăriile de sector nu vor face decât intervenţii suplimentare, iar cei care nu vor respecta noile reguli vor risca amenzi de până la 4.000 de lei.

Controversele unui proiect de 30 de milioane de euro. De ce e atacată în instanţă investiţia-mamut a Primăriei Capitalei, Bulevardul Uranus

Conflictul dintre societatea civilă şi Primăria Capitalei pe tema bulevardului care leagă nordul de sudul oraşului nu pare să se fi terminat. În timp ce municipalitatea acuză întârzieri masive pe seama ONG-urilor, reprezentanţii societăţii civile vorbesc despre dezinformare, nerespectarea legii şi acuză Primăria condusă de Sorin Oprescu cu noi procese.

Sorin Oprescu, după ce a vizitat două şcoli incluse în programul de reabilitare BEI: „Elevii din 100 de şcoli vor învăţa în unităţi moderne“

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, duminică, lucrările la două dintre unităţile de învăţământ cuprinse în programul „Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, care vizeaza 100 de scoli.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite