Tot mai mulţi moldoveni se conectează la Internet prin telefonul mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul abonaţilor la serviciile de acces dedicat la internetul mobil, prin modeme USB şi cartele pentru date, a crescut, faţă de finalul anului trecut, cu 30,7% şi a fost de 233.000 de oameni.

Numărul utilizatorilor care au ales internetul fix a crescut cu 7,7% şi a însumat 449.000, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), transmite IPN.

Volumul total al traficului de internet mobil a crescut, faţă de nouă luni ale anului trecut, cu 29,1% şi a totalizat 14,7 milioane GB. Traficul mediu lunar generat de un abonat de internet mobil dedicat a constituit 8,7 GB.

Datele prezentate de cei 52 de furnizori ai serviciilor de acces la internet fix arată că cea mai importantă creştere a vizat conexiunile care utilizează tehnologiile bazate pe fibră optică (o creştere de 13,8%, până la 215.500 de conexiuni). Potrivit planurilor tarifare alese de abonaţi, 42% din ei beneficiază de viteze de acces la internet cuprinse între 2 şi 10 Mbps. Viteză mai mare de 100 Mbps au 1,2% din abonaţi, iar mai mică de 2 Mbps – 13,4%.

În urma creşterii numărului de abonaţi şi a traficului de internet mobil, veniturile celor trei furnizori de reţele mobile au sporit, faţă de nouă luni ale anului trecut, cu 17,5% şi au însumat circa 190,3 milioane de lei. Volumul total al vânzărilor înregistrat de cei 52 de furnizori de servicii transmisiuni de date şi internet fix a crescut cu peste 20,7% şi a alcătuit circa 703,2 milioane de lei.

În perioada de raport, cei trei furnizori de servicii de acces la Internet la puncte mobile au împărţit următoarele cote de piaţă (după cifra de afaceri): SA „Orange Moldova” – 47%, SA „Moldcell” – 25,3% şi SA „Moldtelecom” – 27,7%. Pe piaţa serviciilor de acces la Internet la puncte fixe cele mai mari cote de piaţă au fost deţinute de SA „Moldtelecom” (71,3%), SRL „Starnet” (15,4%) şi SA „Orange Moldova” (3%).
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite