Poliţist anticorupţie, implicat în trafic de droguri şi luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei membri activi ai unui grup criminal organizat, au fost reţinuţi vineri pentru trafic de droguri. Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău, printre reţinuţi este şi un colaborator din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care, de comun cu un alt membru activ al grupuluii criminal, acumula bani de la rudele persoanelor reţinute pentru trafic de droguri, ca ulterior să fie eliberaţi.

Potrivit unui comunicat de presă, poliţistului a fost arestat preventive vineri, pe 13 martie 2015, pentru 15 zile, iar complicii acestuia urmând a fi duşi astăzi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Centru. Pentru aceştia procurorii solicită câte 30 de zile de arest preventiv.

În urma percheziţiilor, la învinuiţi au fost depistate droguri, bani dobândiţi în urma realizării drogurilor, telefoane mobile utilizate la efectuarea tranzacţiilor ilicite. De asemenea, a fost ridicat şi automobilul angajatului SPIA MAI, de model BMW 445i, cu numere de înmatriculare false, cu care ultimul se deplasa la serviciu, precum şi la efectuarea tranzacţiilor ilicite de droguri. Ulterior, în cadrul percheziţiei au fost depistate încă două perechi de plăcuţe de înmatriculare false.

Poliţistul, în grad de locotenent-colonel, mai este învinuit de procurori de instigare la dare de mită şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. În anul 2010 poliţistul a fost condamnat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, infracţiune comisă pe când activa în Direcţia Antidrog a MAI. Atunci el fusese eliberat din organele afacerilor interne, însă prin decizia Curţii de Apel Chişinău a fost restabilit în funcţie, fiind reîncadrat în serviciu direct în SPIA.

Procuratura mai informează că grupul criminal este format din 12 membri activi, dintre care şase au fost reţinuţi în cursul anului trecut, iar trei au încăput pe mâna procurorilor vineri. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite