O explozie a avut loc într-o gospodărie din raionul Floreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deflagraţia a pornit de la o butelie defectă
Deflagraţia a pornit de la o butelie defectă

O explozie care s-a produs în această noapte într-o gospodărie din satul Prajila, raionul Floreşti, a distrus acoperişul casei şi a anexei, cu suprafaţa totală de 35 metri pătraţi. Pereţii au fost fisuraţi şi geamurile smulse. În una dintre odăi se aflau două persoane, care nu au avut de suferit.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale anunţă că din primele cercetări reiese că deflagraţia s-a produs în urma acumulării de gaz de la o butelie de tip propan-butan, cu defecţiune la reductorul de presiune.

Butelia era în anexa casei, lângă frigider. În momentul în care frigiderul a pornit, a avut loc o scânteie, ceea ce a generat explozia. Un incendiu nu s-a produs.

Salvatorii atenţionează oamenii să fie foarte atenţi la exploatarea buteliilor cu gaz. Acestea nu trebuie folosite dacă au garnituri deteriorate sau furtunuri de cauciuc fisurate. De asemenea, este interzisă păstrarea lor în apropierea surselor de căldură, a aparatelor electrice sau expuse razelor solare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite