Violeta Ivanov ar putea fi propusă la funcţia de prim-ministru al R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Ivanov

Deputata Partidului Şor Violeta Ivanov ar putea fi propusă de Partidul Şor şi Partidul Socialiştilor la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, după ce premierul Ion Chicu a demisionat.

Anunţul a fost făcut de către expertul politic Vladislav Kulminski, fost consiler al prim-ministrei Maia Sandu, care a comunicat că mai multe surse de importante de încredere i-au vorbit despre candidatura Violetei Ivanov la funcţia de premier.

Violeta Ivanov este un politician controversat. Aceasta a făcut parte anterior din Partidul Comuniştilor, apoi a plecat la Partidul Democrat, condus la acea vreme de oligarhul Vlad Plahotniuc, după care a ajuns la Partidul Şor, condus de deputatul fugar Ilan Şor, anunţat în căutare internaţională în dosarul fraudelor bancare.

Precizăm că marţi, 29 decembrie, Partidul Şor a anunţat că este dispus să-şi asume guvernarea şi să propună un candidat la funcţia de prim-ministru, însă fără a preciza despre ce candidat este vorba.

Luni, 28 decembrie, preşedintele Maia Sandu a organizat consultări cu toate partidele parlamentare, în contextul în care ţara a rămas fără Guvern. Maia Sandu a anunţat că va veni în scurt timp cu o soluţie la criza creată, după ce premierul Ion Chicu a declarat că va asigura interimatul funcţiei doar până pe 31 decembrie.

Adevărul a făcut o analiză la situaţia ce urmează după ce premierul Ion Chicu a demisionat miercuri, 23 decembrie, cu o zi înainte ca Maia Sandu să fie învestită oficial în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite