Igor Dodon a solicitat CCM interpretarea competenţelor comandantului suprem al Forţelor Armate. Hotărârea Înaltei Curţi
0
Curtea Constituţională (CCM) a pronunţat vineri, 21 decembrie, o hotărâre privind interpretarea unor articole din Constituţie şi controlul constituţionalităţii unei hotărârii a Parlamentului, ca urmare a unei sesizări depuse de către preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Potrivit unui comunicat de presă emis de CCM, autorul sesizării i-a solicitat Curţii Constituţionale să explice următoarele aspecte:
1) Este competent Parlamentul să adopte documente de politici privind apărarea naţională în lipsa acordului comandantului Suprem al Forţelor Armate şi/sau al Guvernului?
2) Poartă răspundere personală Preşedintele Republicii Moldova pentru capacitatea de apărare a statului?
3) Este competent Preşedintele Republicii Moldova, având în vedere atribuţiile sale în domeniul apărării, să aprobe alte măsuri privind securitatea şi apărarea naţională, care nu au fost incluse şi/sau nu au fost aprobate de către Parlament?
De asemenea, autorul sesizării i-a solicitat Curţii Constituţionale să efectueze controlul constituţionalităţii procedurii de adoptare a Hotărârii Parlamentului nr. 134 din 19 iulie 2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de apărare pentru anii 2018-2022.
Curtea a subliniat că, potrivit articolului 6 din Constituţie („Separaţia şi colaborarea puterilor”), puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. Pentru că la etapa admisibilităţii sesizării Curtea a reţinut că prezenta cauză pune problema exerciţiului competenţelor în domeniul apărării ale Preşedintelui Republicii Moldova şi ale Parlamentului, ea a efectuat o analiză a statutului constituţional al fiecăreia dintre aceste autorităţi.
Curtea a observat că articolul 60 alin. (1) din Constituţie stabileşte că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. Curtea a menţionat că adoptarea, interpretarea şi asigurarea aplicării legilor pe întreg teritoriul ţării reprezintă atribuţii fundamentale ale Parlamentului.
Curtea a constatat că Preşedintelui Republicii Moldova nu îi este recunoscută vreo marjă de discreţie în materie legislativă. Nicio prevedere constituţională din cele la care s-a făcut trimitere în sesizare nu serveşte ca bază pentru revendicările autorului sesizării. Mai mult, deşi Constituţia îi recunoaşte Preşedintelui Republicii Moldova prerogativa iniţiativei legislative şi prerogativa de a refuza, o singură dată, promulgarea proiectului de lege adoptat de către Parlament (a se vedea, cu referire la aceste competenţe, articolele 73 şi 93 alin. (2) din Constituţie), acestea nu pot fi interpretate ca având un caracter absolut, în sensul în care voinţa Preşedintelui trebuie să prevaleze.
Totodată, Curtea a observat că, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, Preşedintele reprezintă un organ unipersonal al statului. Aşadar, Preşedintele nu poate fi plasat într-o ierarhie a autorităţilor statale. El nu poate concura cu alte autorităţi. Din perspectiva Constituţiei, nu există o concurenţă între Preşedinte şi Parlament în privinţa adoptării de politici privind apărarea naţională. Singurul care adoptă, în ultimă instanţă, asemenea politici, este Parlamentul. Din aceeaşi perspectivă, Preşedintele Republicii poate propune, eventual, anumite măsuri, însă fără a avea cuvântul decisiv.
Curtea a observat că, în domeniul apărării, Constituţia îi recunoaşte Preşedintelui Republicii Moldova calitatea de comandant suprem al forţelor armate. În special, prin Hotărârea nr. 15b din 16 decembrie 1996, Curtea i-a recunoscut Preşedintelui Republicii Moldova un spectru larg de competenţe în domeniul apărării naţionale. Totuşi, în aceeaşi hotărâre, Curtea a punctat că sfera de aplicare a competenţelor în domeniul militar ale Preşedintelui Republicii Moldova este circumscrisă alineatelor (2), (3) şi (4) ale articolului 87 din Constituţie. Curtea a menţionat că acest fapt presupune că Preşedintele Republicii Moldova este competent să declare mobilizarea parţială sau generală doar cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, să ia măsuri pentru respingerea unei agresiuni sau să declare stare de război, doar dacă a adus neîntârziat aceste decizii la cunoştinţa Parlamentului.
Aşadar, Curtea a conchis că alineatul (1) al articolului 87 din Constituţie nu serveşte ca argument în susţinerea ideii potrivit căreia Preşedintelui Republicii Moldova i-ar fi recunoscută o competenţă exclusivă în materie de apărare a ţării. Calitatea de comandant suprem al forţelor armate trebuie privită în contextul tuturor reglementărilor constituţionale şi nu în mod izolat. Principiul coerenţei sistemului juridic impune această abordare.
Prin urmare, Curtea a conchis că articolele 1 alin. (3), 6, 7, 66, 87 şi 134 alin. (3) din Constituţie îi acordă Parlamentului o competenţă legislativă exclusivă în domeniul apărării naţionale. Parlamentul adoptă documente de politici în domeniul apărării naţionale în limitele stabilite de Constituţie şi de legile relevante. Totodată, Curtea a menţionat că Preşedintele Republicii Moldova este competent să întreprindă în materie de securitate şi de apărare naţională doar măsurile care îi sunt permise de Constituţie şi de legi.
Într-o altă ordine de idei, Curtea a observat că articolul 87 din Constituţie nu impune o răspundere a Preşedintelui Republicii Moldova pentru capacitatea generală de apărare a statului. Răspunderea şefului statului poate fi doar una personală, în legătură cu exercitarea funcţiilor sale în această materie (e.g. răspunderea penală pentru comiterea unor infracţiuni împotriva securităţii de stat). Norma articolului 87 nu conţine niciun text care ar reglementa o răspundere strict în materie militară. Această concluzie nu exclude însă posibilitatea adoptării unei legi de către Parlament, în spiritul Constituţiei, prin care Preşedintelui Republicii Moldova i-ar reveni o asemenea răspundere.
Având în vedere interpretările oferite şi ţinând cont de faptul că singura critică de neconstituţionalitate a autorului sesizării în privinţa procedurii de adoptare a Hotărârii Parlamentului nr. 134 din 19 iulie 2018 constă în faptul că aceasta a fost înregistrată la secretariatul Parlamentului ca proiect de lege însă, în cadrul lucrărilor legislativului, a fost reformulată într-o Hotărâre de Parlament, Curtea a menţionat următoarele. Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative reglementează procesul de elaborare şi de promovare a actelor normative. Articolul 24 alin. (5) din Lege conţine sediul materiei în domeniul adoptării documentelor de politici. Potrivit acestei norme, documentele de politici se aprobă prin hotărâre de către Guvern, iar în cazul în care implementarea acestor politici presupune implicarea unor autorităţi administrative care nu se află în subordinea Guvernului, aceste documentele de politici sunt aprobate de către Parlament. Curtea a menţionat că şi cazul în discuţie presupune incidenţa acestei norme. Mai mult, din raţiunea articolelor 66 lit. a) şi 74 din Constituţie, rezultă că singura autoritate în măsură să decidă în privinţa tipului de act adoptat este Parlamentul.
Concluziile Curţii
Pornind de la cele menţionate, Curtea a hotărât că în sensul articolelor 1 alin. (3), 6, 7, 87 şi 134 alin. (3) din Constituţie:
a) În materie de apărare naţională, Parlamentul dispune de o competenţă legislativă exclusivă.
b) Parlamentul adoptă documente de politici în materie de apărare naţională în limitele stabilite de Constituţie şi de legile în materie. Adoptarea strategiei naţionale de apărare se înscrie în sfera de competenţă a Parlamentului.
c) Articolul 87 din Constituţie nu prevede o răspundere a Preşedintelui Republicii Moldova pentru capacitatea de apărare a statului. Aceasta nu exclude posibilitatea adoptării unei legi, în spiritul Constituţiei, prin care Preşedintelui Republicii Moldova i-ar reveni o asemenea răspundere.
d) Preşedintele Republicii Moldova este competent să întreprindă în materie de securitate şi de apărare naţională doar măsurile care sunt prevăzute şi îi sunt permise potrivit legii.
A recunoscut constituţională procedura de adoptare de adoptare a Hotărârii Parlamentului nr. 134 din 19 iulie 2018 cu privire la aprobarea Strategiei Naţionale de Apărare şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de apărare pentru anii 2018-2022.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Se încarcă comentariile...
