Aerosmith, o istorie zbuciumată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au vândut peste 150 de milioane de discuri, au primit peste 50 de premii şi au filmat unele dintre cele mai bune videoclipuri din toate timpurile. Acum, „Băieţii răi” de la Aerosmith concertează pentru prima oară şi în România, vineri, la Zone Arena, de la ora 20.00.

Trupa a pornit la începutul acestui an într-un turneu mondial, intitulat „­Cocked, ­Locked, Ready to Rock", eveniment ce îi aduce şi în România. Accesul pe Zone Arena se va face începând cu ora 18.00, iar în deschiderea lor vor urca pe scenă cei de la Reamonn, care vor cânta aproximativ o oră. Show-ul Aerosmith va dura în jur de două ore. Biletele pentru acest concert sunt disponibile în reţeaua magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, în librăriile Cărtureşti şi Humanitas sau online, pe ­site-ul­ www.eventim.ro, şi costă 140 de lei la Gazon B, 190 de lei la Gazon A, 330 de lei la Golden Ring şi 590 de lei la tribuna VIP (locuri pe scaune).

La Zone Arena puteţi ajunge cu metroul, până la staţia Aurel Vlaicu, dar şi cu tramvaiul numărul 5 sau cu autobuzul 110. Bazele trupei care iniţial cânta blues hard rock au fost puse la Boston, în 1970, de chitaristul Joe Perry şi de basistul Tom Hamilton, care făceau parte din formaţia Jam Band. Aceştia l-au cooptat pe Steven Tyler, căruia i-au propus iniţial să fie tobar. Câteva luni mai târziu, acesta a trecut la microfon, iar postul lui la tobe a fost luat de Joey Kramer, căruia i s-a alăturat şi chitaristul Ray Tabano, cel din urmă fiind înlocuit doar un an mai târziu cu Brad Whitford. Încă de la primele materiale discografice, trupa şi-a redefinit stilul, încorporând elemente de pop, heavy metal sau chiar de rhythm and blues.

„Gemenii toxici"

Prima poreclă primită de cei de la Aerosmith a fost „băieţii răi din Boston", iar publicaţiile de specialitate au plusat cu „Cea mai mare trupă muzicală de rock-and-roll a Americii". După nenumărate concerte susţinute în faţa unui public restrâns la Boston, alte câteva la New York şi un album eponim lansat în 1973 care nu a avut prea mult succes, Aerosmith a reuşit să dea lovitura în 1975 cu LP-ul „Toys in the Attic", care a obţinut un disc de platină. Primul succes internaţional al trupei a fost însă piesa „Dream on", lansată în 1976, care a reuşit să urce până pe poziţia a şasea în topul Billboard.

Anul 1977 le-a adus alte porecle, însă nu de bun augur şi fără legătură cu muzica. Din cauza petrecerilor la care participau şi a heroinei consumate în exces, Perry şi Tyler au fost denumiţi „gemenii toxici". În '79, Perry a părăsit trupa, în urma unor conflicte mocnite cu solistul, şi a decis să se dedice proiectelor solo. Locul său a fost luat de Jimmy Crespo. Doar un an mai târziu, chitaristul Whitford a spus şi el adio formaţiei, fiind înlocuit de Rick Dufay. Din cauza eşecurilor pe plan solo, în 1984 membrii iniţiali ai trupei au decis însă să se întoarcă.

Primul Grammy

În 1986, Aerosmith a revenit în forţă pe scena internaţională după remixul piesei ­„Walk this Way", semnat de grupul rap Run D.M.C., melodie ce a urcat până pe locul al patrulea în Billboard. Piese precum „Dude (Looks Like a Lady)", „Angel" şi „Rag Doll" le-au ajuns fanilor direct la inimă, ceea ce a însemnat un public foarte numeros la concertele lor. Primul succes de vânzări al Aerosmith a fost albumul „Permanent Vacation", care a atins 4,5 milioane de exemplare achiziţionate.

Primul lor Grammy, la categoria cea mai bună performanţă rock, a venit în 1990, după lansarea megahitului „Janie's Got a Gun". LP-ul „Get a Grip", lansat în 1993, care a beneficiat de patru extrase pe single, „Living on the Edge", „Cryin", „Amazing" şi „Crazy", a reconfirmat şi a consolidat faima internaţională a trupei Aerosmith, care a bifat un nou succes prin claborarea cu Lenny Kravitz la piesa „Line Up". Începutul anului 1995 a venit cu prima compilaţie lansată de Aerosmith, „Box of Fire", o colecţie de 13 discuri, ce a obţinut discul de aur.

Doi ani mai târziu, formaţia a revenit cu un nou album, „Nine Lives", ce conţine single-urile „Fallin' in Love (Is Hard on the Knees)", „Hole in My Soul" şi „Pink", cel din urmă fiind recompensat cu distincţia „Cel mai bun videoclip rock" la MTV Video Music Awards. Anul 1998 a adus megahitul „I Don't Want to Miss a Thing", inclus pe coloana sonoră a filmului „Armageddon", care a câştigat premiul pentru cea mai bună piesă rock la gala MTV Europe Music Awards.

În 2001, trupa a plecat într-un turneu american, dar seria de concerte a fost întreruptă de tragedia de la 11 septembrie. ­Show-urile au fost reluate un an mai târziu, iar în deschiderea Aerosmith a cântat, spre bucuria fanilor, trupa The Cult. Cel de-al 13-lea album Aerosmith, „Just Push Play", lansat în 2001, de pe care face parte şi piesa „Jaded", a reuşit să depăşească încă un record: vânzări de peste un milion de exemplare. În acelaşi an, trupa a semnat şi câteva piese de pe coloana sonoră a blockbusterului „Îngerii lui Charlie". În cadrul galei Ame­rican Music Awards, ei au fost acompaniaţi pe scenă de ­Cirque Du Soleil şi au primit trofeul International Artist Award. Tot în acelaşi an, Aerosmith a susţinut concertul din pauza Superbowl şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall Of Fame.

Doi ani mai târziu, formaţia a venit cu un album nou, „Honkin' on Bobo", dar şi cu DVD-ul „You Gotta Move", iar în 2005 a lansat discul „Rockin the Joint", motiv pentru care a plecat ­într-un turneu de promovare, în care i s-a alăturat Lenny Kravitz, care a cântat în deschidere. 2006 le-a adus încă un disc, cel de-al 14-lea, şi totodată un nou best-of, „Devil's Got a New Disguise", iar în 2007, trupa a pornit într-un nou turneu mondial, World Tour 2007, în timpul căruia li s-a alăturat şi Tom Hamilton, care se recuperase după tratamentul împotriva cancerului la gât.

Lansarea unui nou album, amânată

În noiembrie 2007, trupa a intrat în studio pentru a lucra la noul album, iar un an mai târziu producătorii jocului „Guitar Hero" au lansat „Guitar Hero: ­Aerosmith", dedicat lor, pe care jucătorii pot interpreta cele mai cunoscute piese ale trupei. Şi, cu toate că toată lumea se aştepta ca 2008 să vină cu un nou album, în septembrie Tyler şi-a dezamăgit fanii, anunţând că cel de-al 15-lea lor disc va fi gata de-abia la sfârşitul anului. În acelaşi timp, muzicianul a anunţat că Aerosmith va porni, în 2009, şi într-un turneu de promovare a acestui nou material. Cu toate acestea, în ianuarie membrii trupei au revenit asupra acestei decizii, amânând albumul şi turneul.

În luna iunie a aceluiaşi an, membrii Aerosmith au anunţat că nu există nicio şansă ca albumul să fie terminat la timp, dar au asigurat pe toată lumea că turneul va demara. Din păcate, în august, concertele au fost întrerupte după ce Tyler a căzut de pe scenă şi a fost transportat de urgenţă la spital. Trupa a revenit pe scenă la sfârşitul anului, iar vara lui 2010 îi găseşte şi în România.

Steven Tyler s-a apucat de scris

În ciuda zvonurilor că Tyler va părăsi trupa din cauza numeroaselor accidentări din timpul concertelor şi a problemelor cu medicamentele pentru calmarea durerilor, muzicianul în vârstă de 63 de ani şi-a revenit şi cântă alături de colegii săi de peste patru decenii. El chiar a anunţat că la sfârşitul acestui an va lansa o autobiografie, intitulată „Does the Noise in My Head Bother You?" („Te deranjează zgomotul din capul meu?").

Din spusele sale, volumul urmăreşte primii ani ai vieţii sale, petrecuţi în Bronx, influenţele muzicale care au constituit începuturile stilului Aerosmith şi parteneriatul cu Joe Perry. Mare parte din carte acoperă însă poveştile de dragoste pe care le-a trăit şi relaţia cu cei patru copii ai săi, inclusiv cu actriţa Liv Tyler (foto) şi cu scriitoarea Mia Tyler.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite