Elevii din Sălaj primesc din nou mere la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merele provin din Polonia FOTO Arhivă
Merele provin din Polonia FOTO Arhivă

După o pauză de mai bine de două săptămâni, în şcolile din Sălaj în care furnizarea merelor era asigurată, potrivit rezultatelor licitaţiei, de Pomicola SRL Zalău, a fost reluată, astăzi, furnizarea fructelor.

Consiliul Judeţean Sălaj a finalizat negocierea fără publicarea unui anunţ de participare pentru încheierea pe perioadă determinată a contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli pentru zonele vizate de contractul reziliat SC Pomicola SRL Zalău, încheind un nou contract de furnizare cu SC Zad Tiara SRL Arad, firmă ce realizează actualmente distribuţia de mere în întreg judeţul, precizează reprezentanţii instituţiei.

În paralel, Consiliul Judeţean Sălaj a demarat licitaţia publică privind încheierea contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli. 

Consiliul Judeţean Sălaj a decis ca începând cu data de 22 ianuarie să rezilieze contractele încheiate cu SC Pomicola SRL Zalău pentru furnizarea de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2013-2014, societatea menţionată solicitând întreruperea relaţiilor contractuale datorită problemelor existente la depozitul din Hereclean.  

Contractele reziliate au vizat un număr de 13.633 de elevi, dintr-un total de 20.897 beneficiari la nivel judeţean. 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite