Reabilitarea drumurilor costă cât bugetul Sălajului pe 25 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumurile Sălajului necesită reabilitare integrală. Pentru asta este nevoie de peste 360 milioane de euro, echivalentul bugetului judeţului pe 25 de ani. Soluţia salvatoare vine prin programele de finanţare europeană. Tiberiu Marc promite că un sfert din drumurile Sălajului vor fi reabilitate cu bani europeni în următorii doi ani.

Infrastructura rutieră a Sălajului suferă de ani buni, iar administraţia judeţeană are bani doar pentru „cârpeli”: „98 la sută din drumurile judeţene au o durată de viaţă expirată, de unde rezultă că toate ar trebui reabilitate.

La un preţ mediu de 630 mii euro, pentru cei 600 kilometri e drumuri judeţene, ar fi necesar peste 360 milioane de euro. Dacă s-ar folosi tot bugetul judeţului ne-ar trebui 25 de ani ca să terminăm”, a explicat azi, în conferinţă de presă, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Soluţia salvatoare sunt fondurile nerambursabile. Administraţia judeţeană a reuşit să atragă fonduri nerambursabile în valoare de 50 milioane de euro pentru două proiecte de reabilitare de drumuri, în lungime totală de 76 kilometri, ambele prin Programul Operaţional Regional (POR).


Drumul Ciucea - Crasna - Vîrşol,ţ finalizat în noiembrie


Cel mai avansat este proiectul de reabilitare a drumului judeţean Ciucea - Crasna - Vîrşolţ, având o lungime de peste 30 de kilometri: Lucrările au început deja: „Se lucrează la şapte din cele 11 podeţe. Traseul Vîrşolţ-Horoatu Crasnei este pregătit pentru asfaltare. Sunt finalizate expertizele alunecărilor de teren reactivate de pe traseu”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.

 Marc a precizat că este posibil ca lucrările să fie finalizate la termen, respectiv la sfârşitul lunii noiembrie. Ivestiţia se ridică la aproape 24 milioane de euro, aproximativ 630 mii euro pe kilometru de drum reabilitat.

Proiectul de reabilitare a drumului judeţean Românaşi – Creaca – Jibou - Benesat, cu o lungime de 36 kilometri, a primit acceptul de finanţare, momentan aflându-se în faza de precontractare. Potrivit lui Marc, lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor. Investiţia depăşeşte 25 milioane de euro.

Două la rezerve

Consiliul Judeţean mai are pe rol două proiecte de reabilitare: tronsonul Nuşfalău – Valcău - Sîg-Tusa, în valoare de 25 milioane de euro, şi  drumul Nuşfalău – Crasna – Zalău - Creaca. Ambele au parcurs faza de evaluare şi se află în lista de rezerve a POR.

Preşedintele Consiliului Judeţean apreciază că astfel, în aproximativ doi ani, am putea avea un sfert din drumurlei judeţene reabilitate.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite