Modificările la legea "Funeriu" dezbătute la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificările aduse la Legea Educaţiei Naţionale după dezbaterile  din Camera Deputaţilor au fost dezbătute azi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. În centrul atenţiei au fost clarificările referitoare la descentralizare, titularizare, finanţarea şi conducerea unităţilor de învăţământ.

În fiecare comună va exista cel puţin o şcoală cu personalitate juridică, chiar dacă nu se îndeplineşte condiţia de număr minim de elevi (300); părintele, respectiv tutorele va fi sancţionat cu amendă între 1 şi 5 salarii medii pe economie dacă  copilul nu merge la şcoală; Consiliul de Administeraţie al unităţii de învăţământ va fi format din director, 50 la sută cadre didactice şi 50 la sută reprezentanţi ai comunităţii locale (25 la sută reprezentanţi ai părinţilor şi 25 la sută autorităţi locale).
P
rintre atribuţiile Consiliului de Administraţie al şcolii se numără organizare concursurilor de ocuparea a funcţiilor de conducere a unităţii de învăţământ, evaluarea şi aprobarea programei de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, asumarea răspunderii pentru performanţa unităţii etc..


Titularizare la nivelul şcolii

Potrivit inspectorului şcolar general, Ioan Abrudan, cele 2.800 de cadre didactice netitulare pe post pot sta liniştite deoarece se vor putea titulariza la nivelul şcolii. Cei care sunt titulari în învăţământ îşi vor păstra statutul.

Premii pentru şcolile performante

De asemenea, s-au adus clarificări referitoare la sursele de finanţare şi categoriile de cheltuieli care trebuie susţinute din bugetele locale. Sumele provenite de la stat, conform standardelor de cost pe elev, pot fi cheltuite pe salariile personalului, manuale şi alte dotări necesare.

Din bugetele locale se vor plăti investiţiile, lucrările de reparaţii capitale, subvenţiile pentru internate şi cantine, evaluările periodice ale elevilor, transportul şcolar şi naveta cadrelor didactice, examinări medicale periodice. Unităţile de învăţământ care vor atinge excelenţa în incluziune socială şi performanţă şcolară vor fi premiate de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei. Totodată, şcolile pot obţine venituri proprii fără a le fi afectate sumele alocate. Sumele rămase necheltuite la final de an se reportează.

La dezbatere au fost prezenţi Onorica Abrudanu, subprefectul Sălajului, Cosmin Vlaicu, secretarul Sălajului, directori de unităţi de învăţământ, cadre didactice, reprezentanţi ai părinţilor, inspectori şcolari.

ISJ Sălaj a centralizat şi o serie de propuneri venite din partea conducerilor unităţilor de învăţământ care, împreună cu cele enunţate la dezbaterea de azi, vor fi transmise Ministerul Educaţiei.

Proiectul de Lege a Educaţiei naţionale, în varianta propusă de Daniel Funeriu, a fost adoptat de către Guvern şi Camera Deputaţilor, momentan fiind supusă dezbaterii Senatului.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite