Dina Horvath, poet până în măduva oaselor

Dina Horvath

Iubeşte oamenii, viaţa, frumuseţea, poezia. Este fericită că există, că poate să scrie, că „este rudă cu Dumnezeu”.Poezia este, pentru Dina Horvath, un principiu, pe care-l aplică, aşa cum alţii aplică legea, în viaţă, în familie, pe stradă, în relaţiile cu prietenii, cu colegii şi cu şefii. Transformă totul în poezie: credinţa, iubirea, patriotismul, necazurile şi frustrările.

„Am făcut o descoperire care mă face foarte fericită: sunt rudă cu Dumnezeu. De aceea, ca şi lui Iov, răul nu mi-a atins sufletul, chiar dacă am avut parte de multe necazuri de-a lungul vieţii”, spune poeta. Tot la modul poetic, ea afirmă că l-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca, prin ochii unor bătrâni dragi care l-au întâlnit.
Dina Horvath este membră a cenaclului „Silvania” de mulţi ani, iar poezia ei, strânsă în volumul „Insomnia flăcării”, a avut parte de critică extrem de favorabilă. Această carte este deocamdată singura care a văzut lumina tiparului, însă Dina nu s-a oprit din scris, şi are în pregătire alte patru volume: „Poeme în crinolină”, „Hai-hui-uri”, „Absenţă” şi „Poeme cu Matilde”.
„Nu mă interesează când le voi publica, mă interesează să le scriu şi că asta îmi oferă o bucurie continuă”.

Poem banal
Dragă Europa,
Mă numesc România, cu domiciliul în Univers.
Îţi scriu din miezul fierbinte al unei furtuni
în care încă mă mângâie
razele ochilor Lui.
Azi dimineaţă L-am găsit aterizat
în vişinii casei
şi mestecenii mei. Era însetat
şi plin de pulberi de stele.
Ce m-ai speriat, Doamne,
ce m-ai speriat!
De când te aştept,
de când te pândesc...
Dar Eu pe voi, dar Eu pe voi...
Dragă Europa, aş vrea să ţi-L dau
înapoi
dar El tocmai bate.
De ne vei auzi, nu te înfricoşa, suntem noi,
eu şi poemul,
nesfârşitul nostru Poem.
 
Ce îi place:
Spune că îi place vântul, cu toate ale lui: miresme, flori, arbori, oameni în care există şi care pot să-l comunice. Iubeşte lumina, în toate formele ei fizice şi metafizice, la propriu şi la figurat. Apreciază bunătatea, empatia, înţelegerea. Iubeşte viaţa.

Ce nu îi place:
Nu suferă lipsa acelor lucruri despre care a zis că-i plac. Lipsa luminii, lipsa vântului. Nu-i place opacitatea (invidia, prostia). Crede că omul opac este un om schilod, care nu poate fi atent la celălalt. „Şi dacă ne-am coborî obloanele, am putea trăi raiul pe pământ”.

Dina Horvath s-a născut în satul Halmăşd, judeţul Sălaj, şi acolo îşi doreşte, nu cu disperare, ci cu nădejde, să se întoarcă. Să-şi construiască o căsuţă în „Iertaş”, în care să organizeze întâlniri pentru prieteni şi pentru poeţi. Momentan este o şomeră fericită, statut pe care ar dori să şi-l păstreze pentru cât mai mult timp posibil. „Port recunoştinţă multor oameni, dar vreau să-l menţionez pe părintele Vasile Brete, căruia îi mulţumesc că l-am întâlnit”.