39 de suplinitori, transformaţi în titulari fără să mai participe la concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lista noilor titulari a fost afişată la sediul ISJ şi pe site-ul instituţiei FOTO Arhivă
Lista noilor titulari a fost afişată la sediul ISJ şi pe site-ul instituţiei FOTO Arhivă

47 de dascăli sălăjeni, suplinitori, şi-au depus zilele trecute dosarele la Inspectoratul Şcolar pentru a deveni, de la 1 septembrie, titulari în învăţământ, oportunitate prevăzută de noua Lege a Educaţiei Naţionale.

Potrivit articolului 253 din Legea nr.1/2011, cunoscută ca Legea Educaţiei Naţionale, cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, au obţinut cel puţin nota 7 dar nu au reuşit să se titularizeze, pot devini titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii generale. Prima ar fi ca în acest an şcolar să lucreze, ca şi suplinitor, în învăţământ. A doua - postul pe care îl ocupă acum ca suplinitor să fie viabil, adică să nu se desfiinţze minimum patru ani. A treia condiţie este cea de obţinere a acordului consiliului de administraţie al şcolii în care este postul.

47 de cadre didactice din Sălaj au dorit să profite de această oportunitate şi şi-au depus dosare la Inspectoratul Şcolar. Cererile a opt dintre ele au fost respinse de comisia de mobilitate, în cazul celorlalte 39 răspunsul fiind favorabil. Cei opt respinşi pot depune contestaţii la Inspectoratul Şcolar azi până la ora 15.00.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite