Închisoare cu suspendare pentru eleva din Huşi care şi-a ucis nou născutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra va trebui să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii
Tânăra va trebui să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii

Judecătorii Tribunalului Vaslui au condamnat-o la doi ani cu suspendare pe eleva din Huşi care anul trecut şi-a ucis bebeluşul abia născut şi l-a ascuns sub un fotoliu.

Timp de trei ani de zile, tânăra, în prezent în vârstă de 19 ani, va trebui să repecte un program de supraveghere stabilit de judecători şi să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Tribunalul a respins cererea Spitalului Muncipal Huşi şi a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui de a le fi achitate serviciile medicale efectuate în cazul tinerei, respectiv transportul acesteia la spital, având în vedere că problemele de sănătate au survenit ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. Judecătorii vasluieni au apreciat cererile celor două unităţi sanitare care s-au constituit părţi civile în cauză ca fiind inadmisibile. În faţa instanţei, avocatul tinerei a precizat că aceasta a beneficiat de asigurarea medical a tatălui, angajat ca poştaş în Buneşti Avereşti.

Având ân vedere fapta gravă, procurorii au cerut închisoarea în regim de detenţie, chiar dacă inculpate şi-a recunoscut faptele, fiind judecată prin procedura simplificată.  Criminaliştii au demarat cercetările în acest caz în februarie anul trecut, după ce eleva, pe atunci în clasa a XI-a la Colegiul „Dimitrie Catemir” din Huşi, a ajuns la Spitalul Municipal Huşi în stare gravă, prezentând semnele unei naşteri recente.Mădălina Roxana Diaconu locuia cu gazdă, fiind de loc din comuna Buneşti-Avereşti. În momentul în care au ajuns la locuinţa gazdei, unde tânăra stătea împreună cu o colegă, poliţiştii au descoperit, într-o pungă ascunsă după un fotoliu, cadavrul unui nou-născut, care prezenta urma de violenţă.În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că bebeluşul s-a născut viu, însă a murit în urma strangulării şi a traumatismelor suferite. Tânăra de 19 de ani le-a declarat poliţiştilor că a născut în noaptea de 4/5 februarie 2013, singură, în baie, în timp ce gazda dormea. În privinţa leziunilor descoperite de trupul nou-născutului, fata a declarat că l-a scăpat din mâini, micuţul căzând de pe vasul de toaletă pe gresia din baie. Impactul a fost puternic, medicii legişti descoperind că organele interne erau rupte.
După ce s-a asigurat că nou-născutul nu mai trăieşte, tânăra l-a pus într-o pungă şi l-a ascuns după un fotoliu, ştergând ulterior toate urmele de sânge din baie. Gazda la care locuia eleva a declarat că nu a auzit nimic suspect. A doua zi, când colega ei s-a întors de acasă, tânăra, invocând o stare de rău provocată de „menstruaţie”, a stat numai în pat. Văzând că se simţea din ce în ce mai rău, pe 6 februarie, gazda a cerut ajutor la 112.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite