Un pompier severinean a plătit 4000 de lei pentru reparaţia autospecialei pe care a avariat-o în timpul misiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Maşina a derapat din cauza poleiului de pe asfalt şi a intrat într-un gard. Şoferul a fost găsit vinovat de producerea accidentului pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Pompierii au un timp mediu să răspundă la intervenţie în funcţie de distanţă, depăşirea minutelor atrage sancţiuni disciplinare

Gheorghe Uşurelu, de 32 de ani, este pompierul  severinean care a plătit 4000 de lei pentru autospeciala pe care a avariat-o în timpul misiunii.  Pe 29 decembrie anul trecut, bărbatul, care este încadrat, din 2006, ca  şofer la Detaşamentul de Pompieri „Drobeta”se deplasa cu autospeciala la un accident în localitatea Batoţi, judeţul Mehedinţi, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Din cauza poleiului, într-o curbă  periculoasă, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un gard de pe marginea drumului. „Era polei şi ceaţă, nu aveam viteză, ştiam de curba aceea. Din cauza poleiului, maşina a derapat, au fost avariate farurile şi bara, partea din faţă a autospecialei”, a declarat Gheorghe Uşurelu.

Ghinionul pompierului nu s-a oprit aici, el a aflat că trebuie  să achite costul reparaţiilor după ce o comisie disciplinară formată la nivelul Inspectoratului Judeţan pentru Situaţii de Urgenţă a analizat cazul. Acest lucru deoarece autospecialele nu au asigurare CASCO.

„Dacă autospecialele are avea asigurare CASCO, cadrele ISU nu ar mai trebui să suporte cheltuielile în urma unor eventuale  accidente din timpul misiunii”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

Şoferul de pe autospecială are un venit de doar 1200 de lei şi nu ar fi reuşit să achite din salariu factura pentru reparaţii cu toate că i-au sărit în ajutor şi colegii. El a fost nevoit să mai împrumute bani ca să plătească reparaţiile.Reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi consideră că asigurarea autospecialelor intră în atribuţia inspectoratului.

„Noi le dăm ceva bani pentru cheltuieli materiale din care puteau să-şi facă şi asigurarea, nu este obligaţia Consiliului Judeţean de a face aceste asigurări”, a declarat Andi Nodiţ, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Mehedinţi.

  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi are în tot judeţul 21 de autospeciale care au doar asigurare RCA.

 „În bugetul IGSU este prezent un capitol pentru asigurări auto, din cauza măsurilor de austeritate, acoperă doar poliţele obligatorii RCA. Autospecialele achiziţionate în regim de leasing au avut şi asigurare CASCO.

Legistlaţia prevede ca în astfel de cazuri  vinovatului să nu  i se ia mai mult de trei salarii pentru acoperirea pagubei”, a declarat Alin Maior, purtător de cuvânt la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite