Tulcea: Un bătrân care a rămas infirm în război cerşeşte pe stradă la Sulina

Vasile Comârzan (83 de ani) a rămas fără picior în cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce transporta muniţie. Pentru că nu a putut dovedi că a fost rănit în război, omul primeşte doar o pensie de invaliditate de 200 de lei. De zeci de ani aşteaptă ajutorul statului. S-a adresat degeaba chiar şi premierului în urmă cu cinci ani, dar a fost tratat cu nepăsare, ba chiar cu dispreţ.

La colţul străzii a III-a din cel mai estic oraş al ţării, Sulina, un bătrân de 83 de ani aşteaptă de cinci ani ajutorul premierului Călin Popescu Tăriceanu. Vasile Comârzan a rămas fără un picior de foarte tânăr, încă din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, şi zeci de ani a tot aşteptat o mână de ajutor de la cineva. De ce Tăriceanu? Pentru că la o vizită în Deltă, acum cinci ani, ajuns şi pe la Sulina, primul ministru i-a promis ajutor omului. Cu promisiunea a rămas şi acum..

Tânăr şi nesăbuit

În vara anului 1944 Vasile Comârzan era un tânăr neastâmpărat care bătea toată ziua Delta. După 23 August, Sulina a fost bombardată de mai multe ori de nemţi, fiind portul în care navele militare româneşti se aprovizionau cu muniţie şi combustibil.
„ Era agitaţie mare la Sulina, ruşii dădeau târcoale, nemţii erau supăraţi tare pe noi că întorsesem armele, trimiteau avioane şi bombardau portul şi ce nave mai prindeau, chiar şi pescăreşti“, povesteşte nea Vasile.
Deşi nu era soldat, ca orice tânăr din Sulina, Vasile era atras de ceea ce se întâmpla, aşa încât a ajuns să ajute la transportul muniţiei din depozitul ascuns în Pădurea Letea. Într-o zi  de la începutul lunii septembrie 1944 Vasile, care avea pe atunci aproape 17 ani, se afla înt-un car cu boi care transporta muniţie spre Sulina. Bâtrânul povesteşte s-au auzit avioanele şi apoi s-a aşternut întunericul.
„Nu am mai ştiut nimic de mine,mai erau doi bărbaţi cu mine care au murit pe loc, am aflat mai târziu, iar eu m-am trezit peste căteva zile, fără un picior“, rememorează bătrânul.

Bătaie de joc

Rămas infirm de tânăr bărbatul a trăit cum a putut, din indemnizaţia acordată de stat, şi-a întemeiat o familie, iar acum a rămas singur la Sulina. A trăit mult timp dintr-o indemnizaţie de numai 200 de lei lunar, deoarece nu a putut dovedi niciodată cu acte că a fost rănit în război, ca şi combatant , pentru a putea beneficia de o pensie mai mare, ba chiar şi de o proteză gratuită.
Singurul demnitar ce a trecut prin faţa porţii şi l-a ascultat pentru câteva minute a fost  premierul Călin Popescu Tăriceanu, în urmă cu cinci ani.
„Stătea unde stă el de obicei în faţa casei şi s-a dus să dea mâna cu el, s-a oprit toată suita atunci şi asculta povestea lui nea Vasile, dar la ce i-a folosit“ povesteşte Sandu Cuzmin, pescar din Sulina.
Atunci, pe loc, Tăriceanu a repartizat scurt sarcina consilierilor: „Rezolvaţi problema omului“. Consilierii au pasat problema omului celor din jur, apoi deşi a trimis un întreg dosar la Bucureşti, răspunsul a venit sec, ba chiar în bătaie de joc. „Mi-au cerut să duc o adeverinţă de la doctorul care mi-a amputat piciorul, ca şi cum să nu-l fi tăiat eu singur ca să iau pensie toată tinereţea şi viaţa mea. Păi doctorul ăla a murit prin '60 cred“ povesteşte, cu lacrimi în ochi, nea Vasile.

„La Sulina soarele răsare prima dată, iar dreptatea apare ultima“

Primarul oraşului Sulina, Aurel Dimitriu, cunoaşte foarte bine povestea lui Vasile Comârzan, însă ridică din umeri când vine vorba despre rezolvarea problemei.
„Sigur că el a trăit o dramă, dar din păcate noi nu putem da bani sau adeverinţe fără bază legală, fără acte doveditoare că a participat la război. E o poveste tristă, dar încercăm mereu să-l mai ajutăm cum putem, primeşte pensia socială“ spune primarul Dimitriu.
Zi de zi, povestea tristă a bătrânului cu un venit de 200 de lei, care se stinge în aşteptarea dreptăţii în care crede se stinge la colţul străzii a II-a din Sulina, odată cu nea Vasile, care încă mai aşteaptă, la 84 de ani, un ajutor.
Cu demnitate se plânge de greutăţile zilei, cum se chinuie singur, cum toate sunt scumpe la magazin. Puţini sunt cei care se opresc şi îl ajută cu o mică sumă de bani. Bătrânul se bucură că nu e uitat de toată lumea şi după atâţia ani, încă mai crede în oameni şi justiţie, de şi e din Sulina. Aceiaşi Sulina despre care, într-o vizită oficială, preşedintele Băsescu a reamintit o pildă învăţată de la un fost comandant de navă: „La Sulina soarele răsare prima dată, iar dreptatea apare ultima“.