Studenţii de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu revin la cursurile fizice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Târgu Jiu a anunţat reluarea cursurile fizice FOTO Alin Ion
Universitatea din Târgu Jiu a anunţat reluarea cursurile fizice FOTO Alin Ion

Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu revin de luni, 14 martie, la cursurile normale, în format fizic.

Decizia a fost luat de către conducerea universităţii din Târgu Jiu, după ridicarea stării de alertă. Peste 3.200 de studenţi sunt înscrişi la cursurile Universităţii „Constantin Brâncuşi“.

„Conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu a decis ca începând cu data de 14 martie cursurile să se desfăşoare cu prezenţă fizică. Decizia vine ca urmare a ridicării stării de alertă“, a spus Iulian Ţimpea, purtătorul de cuvânt al universităţii. 

În căminele universităţii sunt aproape 200 de locuri de cazare.

„În momentul de faţă, avem disponibile 196 de locuri de cazare în unităţile noastre pentru studenţii universităţii. Noi nu le putem impune studenţilor să poarte mască, dar rămâne la aprecierea lor dacă doresc să facă acest lucru“, a precizat Ţimpea. 


Vă recomandăm să citiţi şi 

Costuri cu energia electrică de peste două ori mai mari, în Târgu Jiu. Primăria vrea să amenajeze un parc fotovoltaic

Poliţiştii gorjeni au donat sânge pentru răniţii din Ucraina

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite