Târgu-Jiu: Pandurii vor să joace la Iaşi vineri sau sâmbătă, înainte de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Pandurii vor să joace la Iaşi vineri sau sâmbătă, înainte de alegeri
Târgu-Jiu: Pandurii vor să joace la Iaşi vineri sau sâmbătă, înainte de alegeri

Federaţia Română de Fotbal a luat decizia de a nu programa nici un meci din Liga I sau ligile inferioare în ziua alegerilor. Pandurii ar urma să joace în deplasare, la Iaşi jocul din etapa a XVI-a.

FRF a anunţat pe site-ul oficial că pe data de 22 noiembrie, în ziua alegerilor prezidenţiale, nu vor fi programate meciuri la toate nivelurile naţionale. 

Toate jocurile din etapa respectivă se vor disputa  zilele de vineri, sâmbătă şi luni.  "Federaţia Română de Fotbal anunţă pe această cale faptul că duminică 22 noiembrie 2009, zi în care în ţara noastră se vor desfăşura alegerile prezidenţiale, nu se va disputa nici un joc oficial, la nici un nivel. În consecinţă, orice joc de seniori, juniori, fotbal feminin sau futsal, care era programat iniţial în această zi, va fi reprogramat, conform ROAF" se arată în comunicatul FRF.

Pandurii vor juca în etapa a 14-a cu Poli Iaşi, în deplasare, meciul urmând să fie programat cel mai probabil vineri. Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că ar dori ca echipa să fie programată pentru meciul de la Iaşi în zilele de vineri sau sâmbătă: "Pentru noi ar fi bine să jucăm vineri sau sâmbătă la Iaşi. Cel mai rău ar fi să jucăm luni pentru că distanţa e mare, iar timpul de refacere şi pregătire al meciului cu Rapid ar fi mai scurt." Pandurii au jucat lunea şi meciul cu FC Braşov, având acum doar trei zile la dispoziţie pentru a pregăti meciul cu Gloria Bistriţa.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite