Târgu-Jiu: Emanoil Popescu a dus peste patru mii de elevi în excursie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început cariera de profesor în comuna Valea Doftanei din Prahova iar la insistenţele părinţilor a revenit în judeţul Gorj, în comuna natală. De atunci, timp de aproape 30 de ani a educat peste patru mii de elevi. Emanoil Popescu a străbătut ţara în lung şi-n lat, organizând sute de excursii.


A învăţat încă de pe vremea când era copil că păstrarea naturii înseamnă păstrarea vieţii pe pâmânt şi le dă dreptate în fiecare zi celor care spun că omenirea nu va dispărea datorită unui război, ci datorită distrugerii mediului în care trăim. Emanoil Popescu şi-a sacrificat viaţa de familie şi a ales să stea departe de părinţi pentru a-şi începe cariera de dascăl pentru ca în mai puţin de doi ani să revină pe plaurile natale.

 „ În anul 1980 am plecat din Prahova şi m-am oprit în faţa Şcolii Valea Bolboşi, din satul natal. Doi ani mai târziu, m-am mutat cu soţia mea în oraşul Turceni”, declară profesorul de biologie.

Anul 1982 a reprezentat pentru Imanoil Popescu unul deosebit de bogat, atât pe plan sentimental, cât şi pe plan profesional. Atunci a întâlnit marea dragoste. De la prima întâlnire şi până la căsătorie nu au durat decât trei luni, cei doi fiind şi acum de nedespărţit.

 „Ne-am întâlnit la concursul intitulat  „Porumbelul Păcii”. Ea era profesoară la Novaci iar după trei luni ne-am şi căsătorit. După un an a apărut şi băiatul care îmi calcă pe urme, el fiind profesor de istorie la Runcu. În acelaşi an, m-am mutat la Turceni, unde îmi împărţeam timpul între familie şi şcoală”, mai spune dascălul de biologie. 

Din anul 1982 până în 1995 a dăscălit sute de elevi de  la Şcoala Generală Ioneşti , unde a fost director.

 „În tot acest timp m-a preocupat dotarea unităţilor şcolare cu o bază materială corespunzătoare şi am organizat numeroase excursii atât în ţară cât şi în Ungaria, în 1986. Am înfiinţat peste tot pe unde am fost dascăl, cabinete de biologie.  Am făcut totul pentru elevi”.

În urmă cu nouă ani, fiul acestuia s-a înscris la un liceu în Târgu-Jiu, motiv pentru care întreaga familie s-a mutat în oraşul lui Brâncuşi. Aici s-a îndreptat către Liceul cu Program Sportiv şi la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, unde profesează şi în prezent. Alături de  orele de biologie, profesorul Popescu pune şi pasiunea pentru călătorie, organizând zeci de excursii în ţară. Încă din facultate organizam excursii, cu scopul de a vedea cât mai multe zone.

 „De mic sunt pasionat de călătorii iar pentru un elev reprezintă foarte mult acest lucru. Îmbină astfel utilul cu plăcutul iar în cadrul excursiilor urmărim distracţia şi vizitarea a numeroase obiective”, spune Imanoil Popescu.

După treizeci de ani de activitate, profesorul de biologie se poate mândri cu elevi care deţin funcţii importante în România.  „Majoritatea elevilor mei sunt acum doctori, profesori, ingineri şi  păstrez legătură cu ei. Nu au uitat de unde au plecat şi îmi dau mereu telefoane”, încheie Emanoil Popescu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite