Târgovişte: Pieton în Târgovişte, misiune imposibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Pieton în Târgovişte, misiune imposibilă
Târgovişte: Pieton în Târgovişte, misiune imposibilă

Mersul pe jos este, în Târgovişte, o adevărata aventură, destinată doar celor cu reflexe rapide, vedere periferică dezvoltată şi nervi de oţel. În lipsa trotuarelor, dacă  nu sunt loviţi, pietonii sunt înjuraţi

Plecăm dintr-un cartier către centrul oraşului. Strada Radu Popescu, micro IV, între blocurile 23 şi 24A, unde locuiesc peste 1.000 de oameni. Strada, de altfel impecabil asfaltată, cu o lăţime maximă de aproape cinci metri, este mărginită de locuri de parcare pe toată lungimea ei.

Nu există, însă, niciun trotuar. Ieşirea din blocuri se face direct în stradă. Pietonul este astfel obligat să meargă pe stradă, unde şoferii, profitând de starea bună a asfaltului, gonesc cu viteze mult mai mari pentru o stradă-alee de bloc. Zona rezidenţială nefiind semnalizată corespunzător, locuitorilor acestui cartier nu le mai rămâne decât să se strecoare cu agilitate pe lângă maşini.

 „Mai demult erau trotuare, dar a mai rămas din ele doar o potecuţă, pe care oricum nu încapi din cauza maşinilor parcate. Ar trebui să monteze stâlpi mai mici, de care maşinile să nu poată trece. Suntem obligaţi să mergem pe stradă. De copii nu mai zic, până ajung la locurile de joacă de la blocurile vecine, trebuie să treacă strada, stau tot timpul cu sufletul la gură“, îşi spune îngrijorarea Bianca, în vârstă de 40 de ani, din Târgovişte. 

Parcarea şoferilor târgovişteni, trotuarul

Mergând spre centrul oraşului, situaţia devine din ce în ce mai delicată. Maşinile sunt parcate pe trotuar, fără a respecta distanţa minimă de un metru pe care şoferii sunt obligaţi să o lase pentru accesul pietonilor. De aceea pietonii nu au altceva de făcut decât să meargă ei pe carosabil, în timp ce maşinile se află pe trotuare. Adrian are 29 de ani şi un copil de nouă luni.

„Îmi plimbam copilul şi am fost nevoit să cobor pe stradă, fiindcă trotuarul era ocupat de o maşină. Un şofer m-a claxonat, m-a înjurat şi, când am încercat să îi explic că nu am loc prin altă parte, era să mă ia la bătaie“, ne-a povestit tânărul.

Noi locuri de parcare nefolosite

Deşi Primăria a reamenajat parcările publice, şoferii încă nu se dezvaţă de vechile obiceiuri. „Chiar dacă am pus la dispoziţie şoferilor târgovişteni noi locuri de parcare, unii dintre aceştia continuă să parcheze unde nu trebuie.

Un exemplu foarte clar este cel de pe strada Radu Popescu din micro IV, unde, deşi am creat 150 de noi locuri de parcare, mai sunt maşini parcate pe trotuare, iar o parte din locurile nou create sunt goale”, a declarat primarul municipiului, Gabriel Boriga.

Primăria Târgovişte are programate lucrări de reconstrucţie a infrastructurii din zonele rezidenţiale, prioritară fiind crearea de locuri de parcare. În acelaşi timp, în zonele în care au fost efectuate lucrări, au fost construite trotuare pe care maşinile nu mai pot urca.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite