Târgovişte: Doi pensionari şi şomeri la un salariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Doi pensionari şi şomeri la un salariat
Târgovişte: Doi pensionari şi şomeri la un salariat

Numărul pensionarilor şi şomerilor din Dâmboviţa este de două ori mai mare decât cel al salariaţilor. Aproximativ 80.000 de angajaţi dâmboviţeni trebuie să susţină din veniturile pe care le realizează mai bine de 140.000 de pensionari. La aceştia se adaugă şi cei aproape 15.000 de şomeri, iar numărul acestora este în creştere.

Numărul angajaţilor scade de la o lună la alta, dar creşte alarmant de mult cel al pensionarilor şi al şomerilor. La sfârşitul lunii august, se înregistrau în judeţ în jur de 83.000 de salariaţi, care câştigau, în medie, lunar,1.100 de lei net.

 Din contribuţiile acestora se plătesc pensiile a 140.000 de persoane şi sunt susţinuţi 14.700 de şomeri din judeţul Dâmboviţa.

Sume mari către impozite

Luminţa Iordache, contabil la o societate comercială din municipiul Târgovişte, ne-a explicat că un salariat plăteşte din veniturile realizate într-o lună 10,5% pentru fondul de pensii, 5,5% la sănătate, pentru şomaj 0,5%, iar la impozit 16%. Astfel, dacă un angajator oferă un salariu de 1.480 de lei, angajatul va primi 1.069 de lei după ce toate aceste contribuţii sunt virate în conturi.

„Şi angajatorul plăteşte foarte mult pentru aceste contribuţii. Numai pentru CAS sunt plătiţi 20,8% pentru fiecare angajat. De multe ori nu-i convine să mai angajeze şi alţi salariaţi din cauza acestor impozite prea mari“, explică Luminiţa Iordache.

Această idee este împărtăşită şi de un mic întreprinzător din Târgovişte. Corneliu Diaconu are o mică societate comercială şi munceşte de dimineaţa până seara. Nu vrea să angajeze o altă persoană tocmai pentru că ar plăti prea mult pentru impozit şi nu îşi permite să susţină aceste cheltuieli.

„Credeţi că nu mi-ar conveni să mă mai ajute cineva, dar nu am cum să susţin un salariu pentru că afacerile nu merg strălucit în această perioadă şi deci nu prea am de unde să plătesc salariul efectiv şi impozitele aferente“, spune Corneliu Diaconu.

Situaţia este alarmantă având în vedere că numărul salariaţilor dâmboviţeni a scăzut cu 5.300 de persoane comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul şomerilor creşte de la o lună la alta pe fondul crizei economice care a atins si judeţul Dîmboviţa.

Va fi tot mai rău

Potrivit Direcţiei de Statistică Dâmboviţa, anul trecut, în luna august, se înregistrau 10.346 de persoane fără un loc de muncă. Numărul lor a crescut cu peste 4.000 într-un an, astfel că la nivelul judeţului se înregistrau la sfârşitul lunii august 14.678 de şomeri.

Situaţia nu pare să se îndrepte spre bine în perioada următoare, având în vedere că au fost anunţate noi disponibilizări. În această lună peste 280 de oameni vor rămâne fără un loc de muncă.

Posibilitatea ca aceştia să-şi găsească un loc de muncă repede este destul de redusă, având în vedere că la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa sunt doar 135 de slujbe diponibile, dintre care doar şapte pentru persoanele cu studii medii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite