Staţie de epurare la Moreni, realizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la întreg proiectul cu fonduri europene au demarat în 2010 şi avea termen de finalizare decembrie 2014
Lucrările la întreg proiectul cu fonduri europene au demarat în 2010 şi avea termen de finalizare decembrie 2014

O staţie de epurare a apei a fost inaugurată, luni, la Moreni, judeţul Dâmboviţa, aceasta fiind parte a unui proiect mai amplu cu fonduri europene în valoare totală de 140 de milioane de euro. Proiectul în ansamblu vizează modernizarea, extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare, staţii de epurare în municipiile Târgovişte şi Moreni, precum şi în alte patru oraşe - Fieni, Titu, Găeşti şi Pucioasa.

Costul staţiei de epurare din Moreni a fost de opt milioane de euro plus TVA. Contractul de execuţie a fost semnat în anul 2012, dar timp de doi ani nu s-a lucrat nimic, iar în 2014 liderul asocierii care câştigase licitaţia (o firmă spaniolă) a intrat în insolvenţă şi apoi în faliment. Managementul contractului a fost preluat de unul din asociaţi, iar lucrările au fost subcontractate firmei SC Motris Company SRL, cea care a reuşit să le finalizeze. 

statie epurare moreni

''S-a realizat o investiţie importantă, nu s-a finalizat proiectul şi contractul de finanţare pentru că urmează probele tehnologice şi perioada de notificare a unor eventuale defecte. Dar este foarte important că suntem oarecum în grafic cu tot ce a însemnat cele 10 contracte încheiate pentru modernizarea sistemelor de apă şi a staţiilor de epurare din oraşele din judeţ. Suma investită aici este foarte mare, opt milioane de euro plus TVA. Este o sumă mare pe care Primăria Moreni nu ar fi putut niciodată să o acopere din veniturile proprii. Cred că am luat cu toţii o decizie înţeleaptă în anul 2015, când am decis fazarea acestor lucrări şi am căutat soluţii pentru ca ele să fie finalizate în termenul cel mai scurt. Sunt bucuros că s-au finalizat în 2016, pentru că vom avea ocazia să facem mai mult prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi pentru alte localităţi'', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. 

statie epurare moreni

Lucrările la întreg proiectul cu fonduri europene au demarat în 2010 şi avea termen de finalizare decembrie 2014. Termenul a fost prelungit iniţial până la finalul lui 2015, iar apoi s-a mai obţinut o prelungire. De noua infrastructură de apă şi canalizare vor beneficia aproximativ 170.000 de dâmboviţeni. AGERPRES 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite