Ioan Niculae, ţinut pe jar de instanţă. Judecătorii au amânat pronunţarea în cazul cererii de eliberare a magnatului, condamnat în dosarul „Mită la PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Niculae
Ioan Niculae

Magnatul Ioan Niculae, care execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare în Penitenciarul de VIP-uri Găeşti, fiind condamnat în dosarul ”Mită la PSD”, mai are de aşteptat câteva zile, până când magistraţii vor decide dacă îi aprobă eliberarea condiţionată. Cererea de eliberare a lui Niculae a fost judecată joi, 27 august, însă, magistraţii Judecătoriei Găeşti au amânat pronunţarea pentru 31 august, pentru depunerea concluziilor scrise.

Ioan Niculae a cerut eliberarea condiţionată încă de săptămâna trecută, însă procurorul DNA a cerut în instanţă să se facă o adresă către comisia de specialitate din cadrul Penitenciarului Găeşti, în care aceasta să explice cum s-au calculat termenele privind eliberarea condiţionată şi să dea detalii despre cărţile scrise în închisoare de Niculae.

Potrivit unor surse judiciare, cererea de liberare condiţionată a fost formulată după ce Ioan Niculae a scris patru cărţi, fiind deja analizată de comisia de specialitate din cadrul Penitenciarul Găeşti, unde omul de afaceri îşi execută pedeapsa.

Niculae a petrecut în spatele gratiilor patru luni şi trei săptămâni, timp în care, prin muncă şi scrierea unor lucrări a câştigat 166 de zile de libertate. Lucrările pe care patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu le-a scris sunt: "Tehnologii moderne de producere şi utilizare a alcolului metilic", "Orientări moderne în producţia vegetală", "Valorificarea energetică a biomasei" şi "Biodieselul - motorina ecologică".  

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală: Respinge ca prematură cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat NICULAE IOAN, aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Găeşti, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 59 şi art. 60 Cod penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009). Condamnatul va putea reitera cererea de liberare condiţionată după data de 19.08.2015, dată după care se împlineşte fracţia minimă de executat. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală: Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.08.2015. 

Ioan Niculae condamnat FOTO Mediafax

Ddosarul "Mită la PSD"

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, pe 2 aprilie 2015, la doi ani şi şase luni închisoare cu executare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit trei ani închisoare cu executare, în dosarul "Mită la PSD".

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe Gheorghe Bunea Stancu şi omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care era şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenţei şi autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acţionar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, şi Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială desfăşurată la sfârşitul anului 2009 pentru susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană.

Marius Locic simte aerul libertăţii

Colegul său de celulă, Marius Locic, a primit şi el o lovitură din partea procurorilor. Judecătoria Găeşti a decis, pe 20 august, că el poate fi eliberat condiţionat după ce a executat doi ani şi patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare. Decizia a fost însă contestată, pe 21 august, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Contestaţia procurorilor se va judeca la Tribunalul Dâmboviţa, care va da o decizie definitivă. Până atunci, Marius Locic rămâne încarcerat la Penitenciarul Găeşti.

Judecătoria Găeşti decide eliberarea condiţionată a lui Marius Locic. Procurorii contestă hotărârea

Soluţie pe scurt:

În temeiul art. 59 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul LOCIC MARIUS, Dispune liberarea condiţionată a condamnatului LOCIC MARIUS de sub puterea mandatului nr. 409/2013 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 877/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, avocat Voicu Cornelia, în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 4052/2015, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.08.2015.

Pentru a-l îndupleca pe judecător că merită să fie eliberat, Locic a spus că a fost un deţinut "model".

"În toată această perioadă nu am făcut altceva decât să munces. Am muncit în fiecare zi. Am făcut curat inclusiv la toalete şi am spălat vase în bucătărie", a spus omul de afaceri în şedinţa de săptămâna trecută.
image

Omul de afaceri Marius Locic, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie alături de senatorul Cătălin Voicu, ar putea fi eliberat condiţionat, după o decizie a Judecătoriei Găeşti, care a fost însă contestată de procurorii DNA.

Judecătoria Găeşti a decis, pe 20 august, că Marius Locic poate fi eliberat condiţionat după ce a executat doi ani şi patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare. Decizia a fost însă contestată, pe 21 august, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Contestaţia procurorilor se va judeca la Tribunalul Dâmboviţa, care va da o decizie definitivă. Până atunci, Marius Locic rămâne încarcerat la Penitenciarul Găeşti.

În urma deciziei definitive date, pe 22 aprilie 2013, de Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, dispusă în iunie 2012, în dosarul de corupţie în care a fost judecat alături de fostul senator Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu.

Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, după ce Completul de trei judecători al instanţei îl condamnase iniţial la cinci ani de închisoare.

Marius Locic FOTO Adevarul

Totodată, instanţa a dispus majorarea pedepsei în cazul fostului judecător Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani.

În cazul lui Costel Căşuneanu, instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani.

Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului, Voicu ar fi primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.

Omul de afaceri Marius Locic mai este judecat de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de fraude bancare de peste 81 de milioane de euro, în care sunt acuzaţi 56 de inculpaţi, printre care fraţii Vasile şi Ioan Creştin şi mai mulţi directori de sucursale bancare. Următorul termen al procesului va fi pe 2 septembrie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite