Liuba Cristea a intrat în România într-o ladă de muniţii

S-a născut în Rusia şi a fost soră medicală în timpul celui de-al doilea război mondial pe frontul rusesc. La retragerea din ‘44, a intrat în România într-o ladă de muniţii.

Am întâlnit-o pe Liuba pe bulevardul Independenţei din Târgovişte unde iese, aproape în fiecare după-amiază, cu cântarul pentru a câştiga un ban în plus.

Are o pensie de 125 de lei din care trebuie să plătească gazele, curentul şi apa şi din care mai trebuie să şi trăiască. „Nu stau toată ziua, mai vine lumea de la serviciu, se mai cântăreşte, aşa reuşesc să mai strâng şi eu un bănuţ, , cât vrea omul să dea, oricum cu o floare nu se face o grădină”, spune bătrânica.
În timp ce povestea, un tânăr s-a apropiat de ea şi i-a înmânat o pâine. „Uite, el e băiatul meu; aşa mi-a zis odată, că vrea ca eu să fiu bunica lui, de opt ani îmi aduce pâine în fiecare zi”, adaugă Liuba.

Iese cu cântarul foarte aproape de locul în care a fost omorât unul dintre fii ei. „Aici au sărit şapte inşi pe el, mi l-au omorât chiar aici în spatele blocului, ce au avut cu el de mi l-au luat”, se întreabă bătrâna.

A fost soră medicală în al doilea război mondial

În1940 s-a înrolat la serviciul rusesc de Cruce Roşie şi timp de patru ani a stat în spatele liniilor. A trecut prin multe orori în războiul ăla cumplit, de multe ori a băut apă din urmă de copită de cal, a săpat tranşee şi tot timpul avea la ea un pistol mic pentru a se apăra.

„Cântau cucuvelele noaptea de ţi se făcea pielea ca de găină. Eram odată la popotă, aduseseră o căpriţă foarte frumoasă, mă jucam cu ea, o mângâiam, îmi plăcea foarte mult. A trecut un avion de vânătoare şi a tras, eu nu am avut nimic dar capra a fost omorâtă. M-a impresionat foarte mult, am plâns după ea, aşa frumoasă era”, îşi aminteşte Liuba.
„Ne-au bombardat tot timpul, eu nu mă feream, nu fugeam înapoi, eu am mers mereu înainte”, adaugă bătrânica.

Şi-a cunoscut soţul pe front

În timpul războiului şi-a întâlnit alesul, iar în 1944, la retragerea din Rusia, a venit în Romînia împreună cu bărbatul ei care a trecut-o de filtrele nemţilor într-o ladă de muniţie. „Nu mi-era frică, eram mică, am încăput şi am trecut graniţa. Am avut o mândreţe de bărbat, era cu trei ani mai mare decât mine, un bărbat bine, băiat de preot din Bucşani”, povesteşte Liuba.
„Nu prea ne înţelegeam noi la început, mai mult din semne, dar după ce am venit în România am luat alfabetul românesc şi cel rusesc şi am început să învăţ româneşte”, adaugă bătrânica.

Are cinci copii însă nu vrea să meargă pe capul lor, „m-au chemat la ei, dar nu vreau să sufere, nu au de unde să îmi dea. Am zis de multe ori că bag cuiul în priză dar nu vreau să intru pe mâna necuratului, mai sunt şi fiică de preot. Dacă aş avea 300 de lei pe lună nu aş mai ieşi la cântar”, încheie bătrânica.

PROFIL:
Născută: 13 octombrie 1928, Zelesnovosk, Rusia
Profesie: asistentă Crucea Roşie
Familie: cinci copii

Ce-i place:
„Să fie linişte, să fie pace şi să nu mai auzim de necazuri, viaţa e frumoasă şi trebuie să avem grijă de ea”

Ce nu-i place:
„Mizeria asta din ziua de azi, oamenii răi şi violenţi. Nu-mi place răutatea, de ce trebuie să fim răi cu oamenii de lângă noi”

Întrebări şi răspunsuri:

Cum trăiaţi în Rusia?
„Eu am fost fiică de preot, familia noastră a avut mult de suferit pe timpul lui Stalin. Era un om foarte rău, băga caii în biserică, nu lăsa oamenii să creadă în Dumnezeu. Îşi bătea joc de noi. Pe tatăl meu l-au arestat pentru că a botezat un copil român, l-au băgat doi ani la închisoare, pe urmă a început războiul şi nu l-am mai văzut, nici pe el nici pe mama.”

V-a fost frică în război?
„Săpam tranşee toată ziua şi căram răniţii sau morţii de pe front, cântau cucuvelele toată noaptea. Nu mi-era frică de nimic, am văzut multe grozăvii, unui om i-a zburat capul de pe umeri, i-a rămas corpul într-o parte şi capul în alta. Am văzut cum încă îi mai clipeau ochii, nu mi-a fost deloc frică. Acum, dacă văd că i se face rău unui om, mă ia şi pe mine cu emoţii.”