Suceava Mănăstirea Hagigadar, locul unde îngenunchezi pentru fiecare dorinţă
0La intrarea în Suceava, dinspre Fălticeni, sute de oameni vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Atestat documentar în 1512, lăcaşul de cult pare să fie legătura directă dintre oameni şi divinitate. Astfel nu s-ar explica de ce fie vară, fie iarnă, zeci de credincioşi urcă zilnic dealul în genunchi.
Tuşa Maria are 81 de ani şi se plânge că o dor oasele, că abia se mai mişcă şi că mâna stângă îi amorţeşte când plouă. Dar suferinţa trupească îi dispare, parcă picioarele i se mişcă uşor pe măsură ce se apropie de dealul pe care, de 500 de ani, Mănăstirea Hagigadar a închis între ziduri milioane de dorinţe, speranţe.
Aici nu există zi în care un credincios să nu îndeplinească ritualul dureros care precede faima locului. Ajunsă la baza dealului Hagigadar, Tuşa Maria se apleacă cu o uşurinţă de invidiat, iar durerea din oase îi mai smulge un ultim icnet când se aşează în genunchi. Îşi face cruce de trei ori şi începe să urce panta abruptă în vârful căruia o aşteaptă poarta „dorinţelor împlinite“. Din când în când, se opreşte, îşi împreunează mîinile a rugăciune, iar mişcarea buzelor trădează că femeia are o suferinţă mai mare decât măcinarea oaselor.
Nu mai ştie nimic de fiul ei
„Fiul meu a plecat de 12 ani în Italia şi nu mai ştiu nimic de el. Sper să fie sănătos şi să-l mai văd o dată înainte de a închide ochii“, avea să ne spună bătrâna, după două ore, pentru ce a venit la Hagigadar. Femeia nu e singură. În curte, alte zeci de persoane îşi zdrelesc genunchii înconjurând biserica de trei ori înainte de a păşi în interior. În biserică îi aşteaptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a cărei atingere este balsam pentru suflet.
Bănuţi lăsaţi drept „plată“
În urmă cu câteva zile, în jur de o sută de persoane, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi formaseră un cordon de trupuri în genunchi şi coate în jurul bisericii. Unii şi-au suflecat pantalonii, alţii şi-au învelit genunchii în cârpe sau pungi pentru a căpăta dreptul de a cere Maicii Domnului să le îndeplinească dorinţa. Din când în când, se opresc la colţurile mănăstirii, la mormintele de sub aleile pavate, la uşi şi rostesc în şoaptă motivul pentru care au venit.
Unii scriu bileţele pe care le împăturesc şi le bagă în canaturile uşilor, alţii folosesc carioci şi pixuri şi notează pe pereţii bisericii sau pe aleile pietruite că vor „sănătate, noroc, reuşită la examene, să vindece tumora, să se întoarcă acasă cei plecaţi“ sau vor „să se stingă cei care nu plătesc bani pentru arat“. „Slujesc aici din 1991. Veneau autocare cu oameni din Maramureş, sute de maşini. Dormeau în casa de oaspeţi sau direct pe iarbă, în timpul verii“, spune părintele Azad Mandalian, cel care slujeşte biserica. De altfel, bunicii lui, protoereu Stavrofor Knel Mandalian şi prezbitera Araxi Mandalian, sunt îngropaţi în curtea bisericii.
Mii de bănuţi sunt lăsaţi la colţuri sau morminte drept „plată“ pentru îndeplinirea dorinţei. După ce înconjoară biserica de trei ori în genunchi, credincioşii intră în acelaşi mod în pridvor. Încep să se roage la sfinţii aflaţi la intrare apoi, smeriţi, tăcuţi, cu capetele plecate se îndreaptă spre ţinta finală a demersului lor. Într-un colţ, icoana Maicii Domnului, arsă până la mâini după focul care a cuprins biserica în 1993 în urma unui trăsnet, are darul de a schimba expresia de pe faţa oamenilor. Abia aici pelerinii îşi îndreaptă spatele şi ochii şi, timp de câteva minute, par să caute cu gândul o cale de a ajunge la sfântă.
Refacerea costă 500.000 de euro
Biserica Hagigadar este în plin proces de reconstrucţie, dar părintele ar avea nevoie de aproximativ de 500.000 de euro pentru a o reface în totalitate. Mai ales că, în urmă cu opt ani, turla a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu de proporţii. Tot ce era din lemn a ars, iar pereţii de piatră, din fericire, au salvat lăcaşul de la distrugerea completă. Însă interiorul, cu picturi superbe ce datează din anii 1.800, a fost acoperit de funingine. Şi acum pereţii sunt negri şi cu greu se desluşesc picturile. Din loc în loc, sunt porţiuni în care restauratorii au reuşit să smulgă fumului culorile picturilor vechi. Singura porţiune recuperată total a fost iconostasul, o bijuterie arhitecturală care ar merita un drum special din partea oricui ca să o vadă.
Lăcaşul de cult a fost construit de doi fraţi armeni
Legenda spune că mănăstirea a fost construită de doi fraţi armeni la începutul secolului al XVI-lea. Aceştia plecaseră cu oile la târg şi au poposit noaptea pe dealul Hagigadar. Este cunoscută ca biserica unde se „îndeplinesc dorinţele“. De altfel, denumirea se trage din cuvintele armeneşti „hagiuc“ (dorinţă) şi „gadarel“ (a împlini). Unuia dintre fraţi i s-a arătat Maica Domnului în somn şi i-a spus că, dacă le va merge bine la târg, să contruiască o mică biserică.
Cei doi fraţi au câştigat triplu faţă de cât îşi propuseseră şi, în semn de mulţumire, au construit lăcaşul de cult. Deoarece au cărat pietrele pentru temelie în genunchi, panta dealului fiind prea mare şi imposibilă căruţelor, aşa s-ar fi născut legenda ritualului specific mănăstirii. „Nu sunt acte care să susţină această poveste, dar, dacă se spune aşa ceva, probabil că este adevărată. Prima atestare documentară datează din 1512. De altfel, anul viitor, se vor sărbători 500 de ani de când există Hagigadar“, a spus părintele Azad Mandalian.
Au prins bănuţii cu ceară
A doua legendă care însoţeşte biserica este cea a bănuţului pus pe icoana Maicii Domnului care, dacă stă pe loc, înseamnă că dorinţa se ve îndeplini, iar dacă alunecă, nu. Pe icoană doar trei monede de 5 bani par să sfideze legea gravitaţiei, în timp ce alte sute de bănuţi s-au strâns la baza picturii. Misterul e desluşit repede. Pentru a fi siguri că îşi forţează destinul sau norocul, unii credincioşi au lipit bănuţii cu ceară. „Nu au voie să atingă icoana, strică sticla prin astfel de metode. Dar credincioşii tot fac cum vor“, spune zâmbind părintele Mandalian. Iconostasul Mănăstirii Hagigadar datează de aproape 500 de ani şi este poleit cu aur.