Suceava: Tradiţii pe stil vechi, la reduceri în Bucovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii judeţului au trimis în Republica Moldova şi Ucraina pliante care prezintă evenimentele organizate în Suceava.

Sucevenii pe stil vechi, care sărbătoresc astăzi prima zi a Crăciunul, Anul Nou în noaptea dintre 13 şi 14 ianuarie, iar Boboteaza pe 19 ianuarie pot alege un program special în aceste zile chiar în judeţ.

După tradiţie, cei mai mulţi merg în ziua Naşterii Domnului la Mănăstirea Slătioara, unde este şi sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Aici se întâlnesc credincioşi ortodocşi de stil vechi din Suceava, Fălticeni, Slătioara, Ulma, Râşca, Sadău-Brodina, Bogdăneşti şi Rădăşeni, dar şi din judeţele Bacău, Neamţ, Botoşani şi  din Bucureşti.

Cele mai multe familii de ortodocşi de stil vechi, circa 800, locuiesc în comuna Bogdăneşti, iar alte 400 în Râşca. Prima zi de Crăciun este sărbătorită şi de cei 2.500 de ruşi lipoveni care trăiesc în judeţul Suceava, în localităţile Lipoveni, Climăuţi, Manolea, Rădăuţi, Gura Humorului şi Suceava.

Sunt aşteptaţi turişti de peste hotare

Crăciunul este sărbătorit pe stil vechi şi de ucraineni, greci şi sârbi. Pentru suceveni şi străini, pensiunile şi hotelurile din judeţul Suceava care fac parte din Asociaţia pentru Turism „Bucovina“ oferă reduceri de 30% la cazare şi masă. Această decizie a fost luată în cadrul unei întâlniri dintre Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, şi membrii asociaţiei.

„Au fost de acord cu această reducere, mai ales că unii dintre ei deja practică preţuri reduse în această perioadă. Îi aşteptăm şi pe români şi pe străini să vină să-şi facă concediile în judeţul Suceava“, a declarat Gheorghe Flutur. Pentru a promova proiectul „Crăciun în Bucovina“ peste hotare, administraţia judeţeană a trimis în Republica Moldova şi Ucraina pliante care prezintă evenimentele organizate în judeţul Suceava în perioada Crăciunului şi a Anului Nou pe stil vechi.

De asemenea, aceste pliante pot fi găsite şi în vămile Siret, Sculeni şi Albiţa. Turiştii au început să vină în judeţ încă de luni. „Deja staţiunea Vatra Dornei este aproape plină de turişti pentru Sărbătorile pe stil vechi“, a mai spus Flutur.

Tradiţii la paradă

Pentru prima zi de Crăciun pe stil vechi sunt organizate spectacole de colinde la Gura Humorului şi la Vatra Dornei. În ajunul Anului Nou, pe 13 ianuarie, vor fi organizate spectacole cu obiceiuri de iarnă în Gura Humorului şi Vatra Dornei. Vineri, pe 14 ianuarie, va avea loc o paradă a obiceiurilor de iarnă în comuna Drăguşeni, la care vor participa şi localnici din Bogdăneşti, Râşca şi alte localităţi învecinate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite