Suceava: PORTRET/ Mihai Gavrilovici, antrenat pentru a fi campion
0S-a îndrăgostit de handbal după ce a văzut un meci, iar în scurt timp a ajuns campion naţional. Este unul dintre cei mai buni elevi de la Colegiul „Petru Rareş“.
A ales încă din copilărie să trăiască după maxima latină „Mens sana in corpore sano“ („minte sănătoasă în corp sănătos“). Pasiunea pentru handbal a fost trezită la un meci la care a fost un simplu spectator.
„Acum cinci ani am asistat la un meci de handbal disputat între Dinamo şi CSU Bucovina Suceava. Am fost fascinat de joc şi mi-am propus să încerc şi eu“, relatează Mihai. Şi-a încercat şansa la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Voinţă de învingător
În scurt timp, ambiţia şi pasiunea l-au adus în poziţia de membru al echipei de juniori III. Pentru a face performanţă în această ramură sportivă, Mihai a renunţat la artele marţiale, sport pe care-l practica de doi ani. Cu fiecare antrenament, cu fiecare joc, s-a implicat cu tot mai multă plăcere. Acest lucru l-a dovedit în meciurile din turnee, unde a jucat un rol hotărâtor, contribuind la victorie. Anul 2008 a fost unul memorabil. Împreună cu echipa a demonstrat că se joacă handbal serios în Suceava şi la nivel de juniori, nu doar la seniori. Nu i-a fost uşor, mai ales că era în clasa a VIII-a şi se pregătea să intre la Colegiul Naţional „Petru Rareş“.
N-a lipsit nici de la şcoală, dar nici de la antrenamente. Turneele, deşi erau obositoare, n-au trezit în el dorinţa de a renunţa, ci dorinţa de a fi mai bun şi de a reuşi în tot ceea ce-şi propunea.
Fiecare meci jucat şi câştigat a reprezerntat un nou pas către marea victorie. Nimic nu putea să stea în calea hotărârii sale de a obţine un trofeu: nici faptul că şi-a spart arcada în urma ciocnirii cu un adversar şi nici faptul că echipa sa a fost dezavantajată într-o semifinală, coechipierii săi fiind eliminaţi din teren rând pe rând. „În meciul cu Constanţa am jucat handbal şi am arătat adevărata valoare. Deşi la un moment dat eram doar trei jucători şi portarul, nu am lăsat mingea să intre în poartă şi am reuşit chiar să marcăm“, îşi aminteşte sportivul. Victoriile au venit rând pe rînd, dar cea mai importantă a fost cea care i-a adus titlul de campion naţional.
Vrea la o echipă germană
Recent, Mihai a cucerit cu echipa din nou cel mai râvnit loc, însă de data asta la festivalul de „Handball Beach“. „Am reuşit să devenim de două ori campioni şi pentru că am reuşit să intru la liceul care doream”, îşi aminteşte cu mândrie handbalistul.
Pe viitor, Mihai şi-ar dori să fie farmacist, ori chiar să ajungă să joace la echipa THW Kiel din Germania, dar până atunci trebuie să-şi împartă timpul între rigorile Colegiului „Petru Rareş“, unul din cele mai bune licee din Suceava, şi solicitările la antrenamentele de handbal.
Profil
Născut: 22 iulie 1993, Suceava.
Studii: Este elev la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, din Suceava.
Familie: Este singur la părinţi.
Întrebări şi răspunsuri
Care au fost cele mai plăcute momentele din cariera de sportiv?
„Handball Beach“ a fost pentru mine şi pentru echipă o experienţă greu de uitat. La acest festival, pe lângă faptul că am câştigat, am avut onoarea de a-l întâlni Marian Cozma, handbalistul ucis în Ungaria.
Cum împaci şcoala cu handbalul?
Dacă vrei ceva cu adevărat, reuşeşti atât pe plan şcolar, cât şi pe cel sportiv. Consider că am reuşit deoarece am intrat la liceul care am vrut, am terminat cu brio şi clasa a IX-a şi a X-a şi n-am lipsit de la antrenamente sau de la turnee. Dorinţa mea de viitor este de a găsi o cale de a împăca handbalul cu farmacia. Sper să reuşesc.
Ce-i place
„Îmi place să-mi petrec timpul liber cu prietenii, întotdeauna găsesc timp pentru ei. Ador bancurile. Turneele reprezintă pe lângă muncă, victorii şi înfrângeri ocazii ideale de a asculta numeroase bancuri şi de a purta discuţii filozofice cu colegii“, spune Mihai Gavrilovici.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care mint, să fiu furat de arbitri şi să intru în conflict cu antrenorul“, adaugă el.