Suceava: Revista presei locale
0Principalele ştiri prezentate, miercuri, în ziarele locale.
Primăria Fălticeni, dată în judecată pentru 55.000 de lei
Fosta firmă care s-a ocupat de gestionarea serviciului de apă, canal şi epurare din municipiul Fălticeni, a dat în judecată Primăria şi cere daune în valoare de aproximativ 55.000 de lei.
Edilul Vasile Tofan spune că firma respectivă nu va câştiga procesul, însă recunoaşte că pierderea procesului ar însemna falimentul Primăriei.
Citiţi mai mai multe detalii în Monitorul de Suceava
Trotuarele din Burdujeni vor fi pavelate
La câteva zile după semnarea contractului pentru pavelarea trotuarelor, primarul Ion Lungu a declarat că au fost stabilite trotuarele care vor fi pavelate. Astfel, săptămâna viitoare vor începe lucrările pe strada Calea Burdujeni, urmând a fi pavelate trotuarele spre Salcea.
Citiţi mai multe detalii în Obiectiv de Suceava