Accident grav pe DN2A, soldat cu decesul unui bărbat. Cum s-a produs tragedia
0Un bărbat în vârstă de 43 de ani şi-a pierdut viaţa duminică seară, 29 mai, în Ialomiţa. Maşina pe care o conducea a ieşit cu viteză de pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp. Şoferul, găsit în stop cardio-respirator, nu a mai putut fi salvat.
Tragedia a avut loc duminică, 29 mai, în jurul orei 19.00, pe DN2A E 60, între localităţile Chiochina şi Orboieşti din Ialomiţa.
Conform IPJ Ialomiţa, din verificările efectuate la faţa locului a reieşit că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În jurul orei 18.38, pompierii militari au fost alertaţi să intervină la un accident rutier, produs între localităţile Ciochina şi Orboieşti, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
La locul tragediei au ajuns trei echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de intervenţie Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora a intervenit şi un echipaj tip C al SAJ Ialomiţa.
Şoferul a fost găsit inconştient, în stop cardio-respirator.
Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, dar, din nefericire victima, conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, a fost declarată decedată de către echipajul SAJ.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Misterul copiilor maturizaţi prea devreme. Când şi cum trebuie intervenit