Europarlamentare 2014 Alianţa PSD-PC-UNPR a câştigat în judeţul lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
votare

Alianţa PSD-PC-UNPR a obţinut cel mai mare număr de voturi la alegeri europarlamentare 2014 în judeţul Sibiu. La mare distanţă, pe locul 2, este Partidul Naţional Liberal.

Numărătoarea voturilor arată că în judeţul Sibiu cele mai multe voturi, 31,19%, au mers către Alianţa PSD-PC-UNPR. Pe locul 2 se află Partidul Naţional Liberal, cu 17,91% din voturi, iar pe 3 PDL cu 16,80% din voturi. Surprinzător, pe locul 4 se află Mircea Diaconu, candidat independent, cu 6,95% din voturi, înaintea PMP, formaţiune aflată pe locul 5, cu 6,36% din voturi. Forţa Civică a obţinut 3,80% din voturi iar PP-DD, 3,66% din voturi. 

BEJ-ul, ţinut în loc 3 ore de un vot care nu ieşea la numărătoare

Dacă la început lucrurile păreau că merg destul de uşor la Biroul Electoral Judeţean iar optimiştii avansaseră ora 4 dimineaţa pentru finalizarea predării proceselor verbale şi a buletinelor de vot, spre dimineaţă lucrurile s-au complicat. 

La o secţie de votare de la Brateiu s-a greşit un proces verbal, fiind trecute voturile unui candidat cu un rând mai jos, în dreptul altui candidat. De aici, o întreagă tevatură, totul culminând cu plecarea cuiva de la Brateiu înspre Sibiu. Persoana respectivă s-a întâlnit la jumătatea drumului cu cineva trimis de la Sibiu şi a predat hârtiile, care au ajuns ulterior la Biroul electoral Judeţean.

Cel mai mare scandal a fost iscat însă de o secţie de votare din comuna Porumbacu, din cauza unui singur vot care nu ieşea la numărătoare. În toiul nopţii, preşedinta secţiei de votare a dat telefoane disperate, pentru a-i găsi pe toţi cei 9 membri ai secţiei de votare din comuna aflată la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu. Aceştia au trebuit să-şi găsească mijloace de transport şi să vină la BEJ Sibiu pentru a reface numărătoarea voturilor. Întreaga tevatură a ţinut BEJ-ul pe loc aproximativ 3 ore.    

Vă mai recomandăm: 

Europarlamentare în inima României. La Dealu Frumos, oamenii habar nu au ce este Parlamentul European, dar au ieşit la vot

În Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, sătenii au ieşit la vot în număr mare la alegeri europarlamentare 2014. Chiar dacă majoritatea habar nu au ce este Parlamentul European.

Europarlamentare 2014 VIDEO Îmbulzeală la predarea buletinelor de vot, la Prefectura Sibiu

Agitaţia din secţiile de votare s-a mutat duminică seara la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Sibiu de pe Şoseaua Alba Iulia.

Europarlamentare 2014. Primarul din Ocna Sibiului a dat indicaţii într-o secţie de votare. ”Preşedintele secţiilor sunt din Primărie, am zis că şi aşa au salarii mici, hai să le pun pe ele acolo”

Primarul oraşului sibian Ocna Sibiului a intrat duminică revoltat într-o secţie de votare, pentru a da indicaţii concrete într-o anumită situaţie legată de procesul electoral. Întrebat dacă s-a dus în calitate de primar, acesta a spus că nu, doar în calitate de reprezentant PSD. El susţine că le-a atras atenţia preşedintelor secţiilor de votare, despre care spune că sunt angajate la Primărie, că ar fi greşit.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite