Sâmbra Oilor, duminică, pe dealurile de la Huta Certeze - Moişeni. Programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbra Oilor a ajuns la a 56-a ediţie. Duminică, de la ora 11, zeci de artişti şi ansambluri folclorice din judeţ vor cânta pe scena amplasată pe dealurile Hutei Certeze, în cadrul celui mai mare eveniment cultural-folcloric din judeţul Satu Mare.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 11. Pe scenă se vor perinda, într-un spectacol impozant, cei mai importanţi reprezentanţi ai folclorului oşenesc, codrenesc şi sătmărean. Ansamblurile folclorice "Oaşul” din Negreşti Oaş, condus de Maria Tripon, "Ţara Oaşului” din Bixad, "Sânzienele” din Negreşti Oaş,  "Măgura” din Târşolţ, care va acompania recitalul Mariei Petca Poptean, dar şi interpretul sătmărean Nicolae Mureşan vor ocupa scena în prima parte a evenimentului. După-amiază, pe scenă vor urca ansamblul folcloric "Ţara Oaşului” din Bixad alături de Petre şi Petrică Zele, ansamblurile folclorice "Oşencuţa” din Călineşti-Oaş, "Sânzienele” din Negreşti-Oaş,  interpretul Petrică Mureşan, grupurile de ţâpuritoare din Batarci, Turţ şi Gherţa Mare, precum şi Ansamblurile folclorice "Cununiţa” şi "Cununiţa Năzdrăvană” din Satu Mare.  Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Dana Maria Huja, Cristian Totpati, Alina Şichet Pop, Malvina Madar Iederan, Maia Verdeaţă, Ionuţ Chilinţan, Alexandra Florescu, Ionică Hainal şi Teodora Păcurar vor susţţine, la rândul lor, recitaluri pe scena din inima Ţării Oaşului.

Pe scenă vor mai urca Nicu Pop din Vama, formaţia de dansuri germane a Forumului Democrat German din Satu Mare, formaţia de dansuri maghiare din Agriş. Programul va mai conţine dansuri ţigăneşti. Evenimentul este organizat de Consiliului Judeţean Satu Mare, Instituţia Prefectului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Satu Mare, Primăria Satu Mare şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliului Local Negreşti- Oaş, respectiv Casa de Cultură Negreşti-Oaş.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite