Hoţii care spărgeau saloanele de înfrumuseţare au ajuns în spatele gratiilor
0La percheziţiile făcute în judeţele Olt şi Dolj, la locuinţele membrilor grupării s-au găsit şi bancnote falsificate dar şi o parte din bunurile sustrase
O grupare de hoţi care fura din judeţele Vâlcea, Olt şi Dolj a ajuns în spatele gratiilor, fiind reţinută marţi la Râmnicu Vâlcea. Astăzi, membrii grupării sunt prezentaţi instaţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. „A fost o acţiune la care am lucrat de foarte multă vreme. Cei doi nu erau din Vâlcea, dar ne-au călcat de foarte multe ori. Au spart saloanele de înfrumuseţare de pe strada Regina Maria", a spus chestorul Ion Stoica, şeful Poliţiei Vâlcea. Marian Emanuel Loghin şi Iulian Dan Popescu au fost reţinuţi, la percheziţiile făcute în Dolj şi Olt găsindu-se o parte din bunurile furate, în special aparatură electronică, dar şi bancnote falsificate. „Cei doi pătrundeau în sediile unor societăţi comerciale atunci când acestea nu erau deschise publicului, prin forţarea uşilor ori sistemelor de asigurare a uşilor, sustrăgeau aparatură electronică (televizoare LCD, Plasmă, laptop-uri), dar şi obiecte d eîmbrăcăminte, produse cosmetice profesionale, produse alimentare şi alte bunuri", se spune în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. La Vâlcea au dat 16 furturi. Bunurile sustrase erau comercializate prin intermediul unor reţele de vânzare online, sub preţul real, imediat după comiterea furturilor. Pe lângă poliţiştii de la Poliţia Municipiului, pentru destructurarea reţelei au colaborat lucrătorii de la SRI şi Protecţie Internă.