Râmnicu Vâlcea: Mariana Duţă ajută copii cu probleme să devină vedete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plină de entuziastm şi bună-voinţă Mariana Duţă încearcă să aducă speranţă în viaţa fiecărui tânâr talentat dar fără posibilităţi materiale. Deşi a trecut prin propria sa dramă, femeia nu pregedă atunci când trebuie să îşi ajute semenii.

Mariana Duţă a înfiinţat de curând Asociaţia Rossiny prin care încearcă să promoveze tinerii talentaţi dar fără posibilităţi materiale ori cei cu deficienţe. „Ideea mi-a venit de foarte mult timp, dar asociaţia a luat fiinţă abia anul trecut ca şi organizaţie de sine stătătoare. Totul a pornit de la fiul meu, care din păcate a murit în 2004. Lui îi plăcea foarte mult arta, muzica, desenul, chiar dacă era imobilizat într-un cărucior cu rotile . Ultima sa dorinţa a fost ca eu să îi ajut pe cei ca el, pe cei care nu au posibilităţi", povesteşte doamna Mariana. De-a lungul timpului mariana Duţă s-a implicat în nenumărate acţiuni de voluntariat in spijinul copiilor, fie ei cu probleme sociale ori cu deficienţe fizice sau psihice. „Mie din tinereţe mi-a plăcut să cânt, să dansez, mi-a plăcut teatrul şi arta. Am urmat cursuri de canto şi teatru la Piteşti şi asta m-a îndemnat să îi ajut şi pe alţii", spune Mariana Duţă. Ea mai povesteşte că, de-a lungul timpului a avut de a face cu sute de tineri talentaţi pe care i-a ajutat să ajungă la concursuri ori evenimente importante şi să îşi dezvolte calităţile.


Îşi finanţează acţiunile din propria pensie


Asociaţia Rossinny, gândită şi coordonată de Mariana Duţă încearcă să aducă în faţa publicului tinerii talentaţi. „Deocamdată majoritatea acţiunilor mele sunt finanţate din propria mea pensie pentru că nu avem prea mulţi sponsori. Plătesc singură transportul prin diferite locaţii, costume şi alte mărunţişuri. Avem foarte mult noroc cu cei cu care suntem în parteneriat: Şcoala de Arte , Palatul Copiilor şi mulţi alţii. Oamenii au înţeles că şi cei din familiile defavorizate au dreptul la o şansă şi ne pun la dispoziţiue săli, aparatură, chiar şi studio de înregistrare", povesteşte cu foarte mult entuziasm Mariana Duţă. Ea spune că acţiunile de voluntariat au început de foarte mult timp şi a încercat să coopteze alături de ea cât mai mulţi oameni interesaţi de soarta copiiilor fără posibilităţi materiale. „Vrem să le dăm o şansă, să îşi dovedească talentul şi să scape de prejudecăţi", mai spune Mariana Duţă. „Clienţii" ei sunt tinerii cu probleme financiare, cu familii dezorganizate ori cei din centrele de plasament. Spune despre toţi că au o latură artistică pe care doreşte să o dezvolte şi care îi face să devină mai buni şi să uite de problemele lor. „Nu căutăm doar copii. Ne interesază şi cei care au câte un talent ascuns şi nu au putut să îl aducă la lumină din diferite motive. Acum avem un proiect prin care încercăm să îi descoperim pe cei care odată făceau adevărate spectacole. Sunt bătrâni despre care nu mai ştie nimeni nimic, dar pe vremuri erau mari vedete. Vrem să îi aducem iarăşi în atenţia publicului", spune Mariana Duţă.

Întrebări şi răspunsuri
Ce planuri de viitor aveţi?
M.D. Încă mă simt tânără şi am foarte multe planuri. Aş dori pentru ONG-ul nostru să am câţi mai mulţi parteneri şi sponsori care să ne ajute. Asta e prioritatea numărul 1.

Câţi tineri aveţi acum în asociaţie?
M.D. Deocamdată sunt 20 de copii înscrişi în programele noastre, dar vor fi mai mulţi. Începem cu paşi mici care cu timpul se vor transforma în unii mari. Sunt de toate vârstele cei mici şi foarte talentat.

Ce-i place: Iubesc să muncesc şi să dăruiesc tuturor din munca mea. Nu vreau să stau degeaba, în fiecare zi trebuie să fac câte ceva.
Ce nu-i place: Urăsc foarte mult miniciuna şi pe oamenii mincinoşi. Consider că nu pot lucra cu cineva care nu este sincer cu mine şi cu ceilalţi.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite