Ploieşti:Viorel Rădulescu, personajul de poveste care iubeşte istoria şi literatura

Casa sa deţine o bibliotecă personală în care sunt păstrate mii de volume, cărţi pe care el, dar şi soţia şi cei doi copii ai săi le-au citit de-a lungul timpului.

Însăşi viaţa acestui om pare o filă ruptă din paginile unui roman. Îşi aminteşte în cele mai mici detalii toate perioadele prin care a trecut de-a lungul vieţii sale şi le povesteşte cu măiestria unui romancier.

Pe vremea când venea pe lume, mama lui Viorel lucra în casa doctorului Nicolae Debie, un nume important pentru ploieştenii care pot vedea şi astăzi câteva dintre realizările sale, cum ar fi fabrica de detergenţi, Filarmonica „Paul Constantinescu”, corul acesteia şi Şcoala Populară de Arte.

„Casa lor era pe Strada Gheorghe Doja şi obişnuiam să mergem acolo. După naţionalizarea din 1947, mama nu a mai fost administratoră în acea casă, însă a continuat să lucreze pentru el. Tata era pe front şi îmi aduc aminte că, atunci când am plecat din casa lui, după naţionalizare, ne-a făcut foarte multe cadouri, cutii cu filme cu rolă, jucării, cărţi pentru copii”, îşi aminteşte Viorel Rădulescu.

Profesorul de neuitat
După mai multe întâmplări prin care a trecut de-a lungul copilăriei, Viorel a urmat cursurile Liceului numărul 1, actualul Colegiu Naţional „I.L.Caragiale”. Aici, în clasa a VIII-a avea să-l cunoască pe Nicolae Simache, din Cosminele, care i-a fost profesor de istorie timp de patru ani şi care l-a format ca om.

„Prima notă pe care am luat-o la istorie a fost 1, pentru că am ieşit în faţa clasei deschis la veston şi la nasturii de la cămaşă. Am intrat în derivă, tata era pe moarte şi eu am început să învăţ istorie, mă duceam la muzee şi copiam citatele de pe pereţi. Am luptat să îndrept nota şi, iar la prima teză am luat 7 cu patru semne de plus”, explică inginerul.

În cei patru ani de studiu, istoria a devenit o pasiune pentru el, lucru de care a fost pe deplin conştient după ce a terminat şcoala şi s-a înscris la facultate.

Învăţăturile profesorilor
El a învăţat de la Nicolae Smache că, oriunde ar merge şi ar ajunge, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să viziteze cimitirul acelor locuri şi, aşa cum sunt cimitirele, aşa sunt şi oamenii.

Viorel Rădulescu este un om modest, care spune că nu are niciun merit pentru aceste şanse deosebite pe care le-a avut în viaţă.

„Singurul merit îl au mama mare de la Ploieştiori şi tata, pentru credinţa ortodoxă pe care mi-au transmis-o şi pe care am întărit-o la Iaşi, la facultate. Pot spune că sunt un naţionalist român”, afirmă Viorel.

Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi ajuns inginer proiectant?
V.R.: Am vrut iniţial să mă duc la Marină, apoi am avut ocazia să mă înscriu la o altă facultate. Am ales să studiez la Iaşi la sfatul domnului profesor Nicolae Simache. Aşa am ajuns inginer proiectant de drumuri, poduri şi căi ferate industriale. Am lucrat la Petrostar, fostul ICPPG, la Conproeict şi acum sunt angajat la Expert Serv.

Ce alte funcţii aţi avut?
V.R.: Am fost şef de şantier, timp de doi ani am fost Arhitect şef al Municipiului Sighişoara şi apoi, timp de trei ani, am fost director de şantier la Fabrica de Vase Emailate de la Sighişoara. Acolo am cunoscut-o pe doamna Rădulescu în 1968, am revăzut-o apoi în 1972 şi ne-am căsătorit în martie 1973.

Ce alte persoane importante aţi cunoscut?
R.V.: Am fost coleg de clasă cu  Ana-Maria Stănescu, sora lui Nichita Stănescu. L-am văzut pe Nichita, venise în liceul meu, unde fusese şi el elev şi ţin minte că, în acea zi i-a dăruit sorei sale un inel frumos, cu care dânsa se mândrea şi îl arăta tuturor.

V-aţi gândit vreodată să urmaţi filiera umanistă?
V.R.: Nu, niciodată. Am văzut în timpul liceului că îmi plăceau materiile realiste şi am vrut dintotdeauna să am o profesie în care să le folosesc. Am preferat să păstrez istoria şi literatura ca două pasiuni personale.

Ce-i place:
Lui Viorel îi plac istoria şi literatura, însă, din cauza timpului, spune că în ultima perioadă citeşte mai puţin, adică doar câte o carte pe lună. Nu poate face diferenţe între beletristică şi istorie, amândouă plăcându-i la fel de mult.

Ce nu-i place:
„Nu-mi place fotbalul deşi am fost jucător de fotbal în copilărie. Ceea ce se întâmplă acum stadioane nu este sport, nu se mai joacă ca atunci, iar atitudinea celor care privesc este înjositoare.

PROFIL
NĂSCUT
10 ianuarie 1943, Ploieşti
STUDII
Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi”, Iaşi
FAMILIE
Căsătorit, are o fată, Oana şi un băiat, Lucian