Ploieşti: Iulia Tudor, cea mai harnică ploieşteancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Iulia Tudor, cea mai harnică ploieşteancă
Ploieşti: Iulia Tudor, cea mai harnică ploieşteancă

Lucrează de 25 de ani în salubritate şi până la 43 de ani a ajuns să măture toate străzile din oraş şi să parcurgă peste 35.000 de kilometri.

S-a angajat în salubritate de la vârsta de 18 ani pentru că familia soţului ei lucra în domeniu. La început i-a fost greu pentru că nu ştia nimic despre meseria de măturător.

„Mi-a venit greu când m-am angajat deoarece îmi era ruşine de ce făceam, de ce gândeau oamenii despre mine. Îmi amintesc că atunci când colegii se aşezau toţi la masă să mănânce, eu nu stăteam cu ei de ruşine. Mai mult rămâneam nemâncată, îmi luam câte o gogoaşă sau un covrig. Dar acum m-am obişnuit”, spune Iulia Tudor.

De-a lungul anilor femeia a avut posibilitatea să îşi schimbe meseria şi să se angajeze la alte societăţi din Ploieşti, dar nu a putut deoarece soţul său era gelos şi vroia sa lucreze cu el.

Salutată şi înjurată de ploieşteni
De când s-a angajat şi până acum, Iulia Tudor a măturat toate străzile din oraş şi, dacă este să facă o socoteală, spune că a parcurs peste 35.000 de kilometri.  În fiecare dimineaţă se trezeşte la ora 4 pentru a-şi face treburile gospodăreşti, iar la ora şase şi jumătate pleacă la serviciu.

Zona pe care Iulia Tudor o are în grijă este Malu Roşu, una destul de murdară, după cum spune angajata operatorului de salubritate, unde lumea aruncă multe hârtii, cutii, bidoane pe stradă şi pe spaţiul verde.

Iulia spune că sunt persoane care o cunosc şi o salută în fiecare zi, dar şi oameni care ţipă la ea şi o înjură pentru că face praf. „Mă ceartă oamenii că de ce nu mătur noaptea şi îi prăfuiesc în mijlocul zilei, dar le spun că acest lucru nu depinde de mine şi că trebuie să îmi fac şi eu meseria”.

Lovită cu bâta
Pe când se afla la începutul angajării în salubritate, Iulia Tudor a fost agresată de către un ploieştean. „O colegă de-a mea a fost bătută de către un cetăţean pentru că răsturnase gunoiul în faţa porţii lui, şi când m-am dus în ajutorul ei am luat şi eu o bâtă în picior. Mi se făcuse o vânătaie mare, dar cei de la primărie nu au luat nicio măsură. Ne-a spus să ne scoatem certificate medicale şi să îl dăm în judecată pe respectivul, dar noi nu aveam bani şi timp pentru aşa ceva”, ne-a mai spus femeia.

Iulia îşi mai aminteşte că într-o zi a fost nevoită să îndure şi o bătaie cu ouă de la nişte persoane puse pe şotii. „A trecut o maşină în viteză şi a început să arunce cu ouă în mine. Unul m-a nimerit chiar pe cap, am încercat să reţin numărul autoturismului dar, din cauza vitezei, nu am reuşit”.

Îşi ajută colegele nou-venite
Iulia Tudor este cunoscută de către colegi dar şi de către ploieşteni drept cea mai harnică măturătoare din oraş. Ea le învaţă şi pe angajatele nou venite tehnica mânuirii măturii, care dacă nu ştii cum să o mişti, nu ai cum să parcurgi tot perimetrul care îţi revine în fiecare zi, după cum spune Iulia. „Era o fată care de-abia ţinea mătura, iar după câteva zile zicea că renunţă, că nu se pricepe. I-am arătat cum să facă şi acum spune că mie îmi datorează faptul că nu a plecat”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce greutăţi întâmpinaţi în activitatea pe care o desfăşuraţi?
I.T.: Ne încurcă mult maşinile parcate pe stradă, pentru că ne chinuim să măturăm printre ele. După ce pleacă, noi oricum ne întoarcem şi mai măturăm odată pentru că sub maşini se mai strâng gunoaie.

Copiii lucrează în acelaşi domeniu?
I.T.: Doi dintre copii lucrează tot în salubritate. Au mai fost angajaţi şi prin alte părţi dar pe perioadă determinată şi acum fac acelaşi lucru ca mine. Trebuie să plătim patru rate la bănci iar să munceşti nu este ruşine.

CE-I PLACE
„Îmi place să mă uit la televizor, în special la seriale. Gătesc în fiecare zi, iar ca desert prefer plăcinta cu brânză si mere. Îmi place să-mi petrec timpul cu copiii ori de câte ori am timp liber”.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi place să fie dezordine în casă, trebuie să fie mereu curăţenie. Mă deranjează când o persoană ţipă la mine şi îmi vorbeşte urât”.

PROFIL

Născută
14 mai 1966, Ploieşti

Studii
Şapte clase

Experienţă
25 de ani ca muncitor necalificat

Familie
divorţată, patru copii

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite