Profesorul american considerat cel mai important discipol al lui Mircea Eliade: „Odată ce l-am întâlnit şi m-am cufundat în scrierile sale, totul s-a schimbat“

Profesorul american considerat cel mai important discipol al lui Mircea Eliade: „Odată ce l-am întâlnit şi m-am
cufundat în scrierile sale, totul s-a schimbat“

Douglas Allen şi Mircea Eliade în 1982 la Paris FOTO: arhiva personală Douglas Allen

În 2017, s-au împlinit 110 ani de la naşterea lui Mircea Eliade. Am stat de vorbă legat de marele filozof român cu profesorul american de filosofie Douglas Allen (76 de ani) de la Universitatea din Maine, considerat cel mai bun discipol şi exeget al marelui Eliade şi care a scris ulterior mai multe cărţi despre filosoful român.

Ştiri pe aceeaşi temă

În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Douglas Allen, care a stat de vorbă de multe ori cu Mircea Eliade şi a corespondat ani în şir cu acesta, spune printre altele că Eliade i-a schimbat cariera şi descrie în detaliu prima întâlnire cu marele filizof acasă la acesta la Chicago.

Douglas Allen a fost unul dintre colaboratorii lui Mircea Eliade la faimoasa „The Encyclopedia of Religion“, coordonată de Mircea Eliade. Licenţiat în filosofie la prestigioasa Universitate Yale, din Statele Unite, şi având masterul şi doctoratul în filosofie la Universitatea Vanderbilt (SUA), Douglas Allen predă din 1974 la Universitatea Maine (SUA).

A scris cinci cărţi despre Mircea Eliade şi opera sa, cărţi traduse în numeroase limbi şi apărute la edituri prestigioase din New York, Londra, Paris, Madrid, Haga. Cartea „Mit şi religie la Mircea Eliade“ ((Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011, în traducerea lui Liviu Costin), apărută prima oară la New York în 1998, este prima lucrare dedicată în întregime interpretării critice a scrierilor lui Mircea Eliade despre mit.

Eliade, unul dintre cei mai populari şi influenţi istorici ai religiilor şi teoreticieni ai mitului, a susţinut că toate miturile au o sursă religioasă. În volumul scris, Douglas Allen a interprat critic teoriile lui Eliade asupra religiei, mitului şi simbolismului şi a analizat amănunţit multe dintre chestiunile controversate în tratarea problemei mitului de catre Eliade (inclusiv dacă abordarea lui Eliade este adecvată relaţiei dintre mit şi istorie şi cum perspectiva anti-modernă a lui Eliade dă un sens mitului în cultura modernă).

Sunteţi considerat cel mai important discipol şi exeget al lui Mircea Eliade. Când l-aţi întâlnit prima oară?

În timp ce făceam cercetări pentru lucrarea mea de dizertaţie la doctorat, am iniţiat o corespondenţă densă cu Mircea Eliade în toamna lui 1966 şi l-am întâlnit prima oară în aprilie 1967.

Douglas Allen în România în 1982 FOTO: arhiva personală

Care era impresia dumneavoastră despre Mircea Eliade înainte de a îl cunoaşte şi cum s-a schimbat impresia după ce l-aţi cunoscut?

Nu aveam aproape nicio impresie despre Mircea Eliade. Intenţionam să îmi fac lucrarea de dizertaţie în filosofie asupra doctrinei hinduse Vedanta a filosofului Shankara şi asupra filosofiei budiste Madhyamika a lui Nagarjuna. Profesorii mei de filosofie respinseseră această temă pentru că mă concentrasem pe filozofia indiană în India, dar aceşti profesori erau incompetenţi să îmi supervizeze dizertaţia. Mi-au sugerat să utilizez cunoştinţele mele despre Husserl, Merleau-Ponty şi fenomenologia filozofică şi poate să aplic toate acestea unor scrieri indiene. Ştiam că cineva pe nume Eliade scrisese un volum monumental despre Yoga, dar ştiam puţin despre activitatea sa. Chiar aveam impresia vagă că fusese bursier la Paris şi nu ştiam că devenise profesor de istoria religiilor la Universitatea din Chicago pe la jumătatea anilor 1950. Odată ce l-am întâlnit pe Mircea Eliade şi m-am cufundat în scrierile sale, totul s-a schimbat, atât personal cât şi în ceea ce priveşte cariera mea. Mircea Eliade mi-a influenţat profund cariera. În opinia mea, Mircea Eliade a fost cel mai strălucitor interpret din lume al mitului, simbolismului şi religiei.

Douglas Allen la Universitatea din Delhi în 2016

Care este cea mai specială amintire a dumneavoastră despre Mircea Eliade?

Au fost multe momente speciale legate de întâlnirile mele cu el, dar aş spune că cel mai special moment, şi cel care mi-a schimbat practic cariera, a fost chiar prima întâlnire.. Eram tânăr doctorant şi în aprilie 1967 mi-am schimbat toate zborurile pe care le aveam programate pentru a putea să mă opresc în Chicago o zi ca să mă întâlnesc cu profesorul Eliade. Îmi spuseseră mai multe persoane că Eliade era atât de ocupat încât probabil voi sta foarte puţin de vorbă cu el. Venisem pregătit cu mai multe pagini galbene pe care îmi notasem citate controversate din scrierile lui Eliade şi unde mai scrisesem numeroase întrebări provocatoare. Ne-am întâlnit după prânz. Eliade a început prin a mă întreba de ce, din disciplina filosofiei, eram interesat de lucrările sale. Nu ştiam că îşi luase doctoratul în filosofie şi că predase filosofie la Bucureşti în anii 1930 cu carismaticul şi controversatul profesor Nae Ionescu. Mircea Eliade era curios legat de interesul meu în scrierile sale şi era în mod clar încântat că eram foarte interesat de opera sa. Apoi am început să îi pun întrebări provocatoare şi documentate. Cum putea el să justifice scrierile sale conform cărora încarnarea creştină a lui Iisus Hristos este cea mai mare hierofanie sau revelare a sacrului? Cum putea el să justifice scrierile sale conform cărora sensul religios universal esenţial al simbolismului lunar sau al paradoxalei „coincidenţe a opuşilor“ ar putea revela ceva esenţial despre condiţia noastră umană? Mai specific, Mircea Eliade nu califica asemenea afirmaţii filozofice controversate cu „dintr-un punct de vedere creştin“, „dintr-un punct de vedere arhaico-mitic“ sau „din perspectiva mea specială disciplinară a istoriei religiiilor“.

I-am replicat că răspunsurile sale la întrebările mele sunt inadecvate“

Şi cum v-a răspuns Mircea Eliade la întrebări?

Mircea Eliade a replicat cu răbdare, cu răspunsuri precum: „Asta este ceea ce revelează expresiile religioase“ şi „Mă uit la date şi văd aceste înţelesuri simbolice religioase adânci“. Simţind că nu eram mulţumit de răspunsuri, Eliade m-a întrebat dacă eu consider că răspunsurile sale nu au fost adecvate. Deşi el era un filozof de faimă mondială şi eu eram un student necunoscut, i-am replicat că răspunsurile sale ar putea să îi satisfacă pe studenţii săi, pe admiratorii săi şi pe cei care îl consideră un şaman iluminat. Cu toate astea, răspunsurile nu vor satisface obiecţiile erudiţilor critici, şi i-am mai spus că răspunsurile sale nici măcar nu exprimau în mod adecvat ceea ce făcea el. Şi atunci, spre marea mea uimire, distinsul profesor Eliade m-a întrebat cu blândeţe de ce cred că răspunsurile mele sunt inadecvate şi ce cred eu că face el. I-am împărtăşit multe dintre opiniile mele despre el, inclusiv acela că Eliade nu era doar un geniu intuitiv, ci un erudit care îşi asuma cadrul metodologic complex al structurilor simbolice multivalente interconectate în ceea ce priveşte felul în care el identifica, integra şi înţelegea sensul unei anume expresii religioase. Iar ceea ce am spus a dus la schimburi de replici extrem de interesante între noi. După trei ore, simţindu-mă un pic vinovat, i-am mulţumit lui Eliade pentru generozitatea de a îmi fi acordat atât de mult din timpul său. Mi-a răspuns că s-a bucurat foarte mult să stăm de vorbă şi că a avut beneficii din dialogul nostru. Mi-a mai spus că ar dori să continuăm, dacă sunt de acord. După şase ore, Mircea Eliade mi-a spus într-un fel impăciuitor că soţia sa pregătise o petrecere pentru seara, aşa că trebuie să plece. A dorit să afle dacă aş putea reprograma zborul meu de seară, astfel încât să ne putem revedea a doua zi, lucru pe care l-am şi făcut. Vă puteţi imagina impactul primei întâlniri a lui Eliade cu mine. În faţa mea era cel mai influent erudit în ceea ce priveşte religia în lume, un om care era atât de călduros şi amabil, generos cu timpul său, curios din punct de vedere intelectual, deschis către noi întâlniri, şi care mă susţinea pe mine şi munca mea. Folosind mai multe dintre temele mitice ale lui Eliade, întâlnirea revelează amintiri profunde şi nostalgie faţă de potenţialul nelimitat al noilor începuturi, care sunt fudamentale şi exemplare. ;

Eliade reprezintă o sursă inepuizabilă de interpretări creative“

Într-un interviu din 1979, Mircea Eliade spunea: ‘„Dacă religia este făcută de om, asta e o întrebare pentru filozofi şi teologi. Dar formele sunt făcute de om. Sunt un răspuns uman la orice. Ca istoric al religiilor, sunt interesat în acele exprimări. Fiecare religie implică faptul că tratează problema fiinţei şi nefiinţei, a vieţii şi morţii. Limbajele lor sunt diferite, dar vorbesc despre aceleaşi lucruri’“. Sunteţi de acord cu afirmaţia lui Eliade?

Profesorul Eliade oferea adesea acest fel de formulare intuitivă. Sunt de acord cu faptul că istoricii religiei, fenomenologii religiilor, antropologii şi sociologii, lingviiştii şi cei mai mulţi erudiţi din domeniul religiei se focalizează pe fenomenele religioase care sunt exprimări făcute de om. Exprimăriile religioase pot revela credinţă şi orientare în şi către o realitate ce e sacră, transcedentală şi care nu e umană, dar religia constă mereu în limbaj uman, în structuri şi forme ce exprimă cum ne raportăm la realitatea religioasă. Totuşi, sunt două caracteristici tipice ale citatului dumneavoastră din Eliade ce sunt provocatoare şi controversate. Mai întâi, Eliade afirmă că exprimările religioase sunt diferite, „dar vorbesc despre aceleaşi lucruri“. Cum justifică Eliade asemenea afirmaţii îndrăzneţe? Numeroşi critici ai lui Eliade pretind că ei examinează datele şi nu pot verifica concluziile sale dramatice. Ei pretind că acest fapt revelează un mod mai timpuriu de a studia religia, cu generalizări decontextualizate care nu sunt pe măsura specificităţii şi diversităţii exprimărilor religioase ale altora. În al doilea rând, Eliade spune că nu poate el decide ca istoric al religiilor dacă religia şi răspunsurile religioase sunt ceva supraomenesc şi că e treaba filozofilor şi teologilor. Criticii spun că scrierile erudite ale lui Eliade sunt pline de aserţiuni filozofice şi teologice care depăşesc cu mult nucleul disciplinei pe care a profesat-o. Eliade face afirmaţii normative ontologice şi metafizice, precum aserţiunile potrivit cărora exprimările structurilor religioase, simbolice şi mitice scot la iveală ceva esenţial despre modul nostru universal de a fi. Sunt de acord cu multe dintre aceste critici faţă de Eliade, dar ca cineva cu pregătire în filosofie şi ca fiinţă umană angajată, găsesc adesea foarte provocatoare îndrăzneala lui Eliade şi dorinţa sa de a merge dincolo de graniţele disciplinei pe care o preda. Pentru mine, Eliade reprezintă de asemenea o sursă inepuizabilă de interpretări creative şi de reînnoire culturală şi globală de care avem mare nevoie.

După şase ore, Mircea Eliade mi-a spus într-un fel impăciuitor că soţia sa pregătise o petrecere pentru seara, aşa că trebuie să plece. A dorit să afle dacă aş putea reprograma zborul meu de seară, astfel încât să ne putem revedea a doua zi, lucru pe care l-am şi făcut”.

 

De ce este religia o sursă pentru populism reacţionar xenofob şi naţionalism violent?“

Aţi scris prima lucrare dedicată în întregime interpretării critice a scrierilor lui Mircea Eliade despre mit. Cum dă un sens mitului în cultura modernă perspectiva anti-modernă a lui Eliade?

Douglas Allen: Mi-aţi pus o întrebare formidabilă. În abordarea lui Eliade, mitul este în mod primar religios şi constă în principal din caracteristici complexe, polivalente şi simbolice care sunt la baza culturilor premoderne şi antimoderne, religioase şi mitice. Pentru Eliade, „modernul“, ca ceva abstract, exemplar, neagă în mod conştient religiosul şi nu trăieşte miticul la nivelul activităţii conştiente. Pentru Eliade, este o înţelegere limitată a felul modern de a trăi, deoarece mitul este o parte constitutivă din fiinţa umană şi se manifestă în tot felul de exprimări complexe, ascunse şi camuflate. Pentru mine, modul în care Eliade se referă la mit este pătrunzător pentru că ne permite să identificăm şi să interpretăm sensul miticului modern la nivelul nostalgiilor şi fanteziilor imaginative, ca şi al altor creaţii artistice şi ideologii economice şi politice, naţionalisme populiste xenofobice, violenţă religioasă şi fundamentalism religios anti-modern, justificări pentru rasism şi sexism şi război. Trebuie să fim selectivi şi deschişi să reformulăm unele dintre reflecţiile şi afirmaţiile lui Eliade despre mit în lumea modernă. Şi trebuie să facem asta deoarece Eliade subliniază câteodată exagerat natura necesar religioasă a mitului, romanţează şi idealizează perspectivele anti-moderne şi minimalizează unele dintre inovaţiile moderne şi creativitatea mitică. În orice caz, încă avem multe de învăţat din abordările lui Eliade.

Douglas Allen în 2002 la Mănăstirea Curtea de Argeş


Mircea Eliade spunea că „istoria religiilor poate juca un rol extrem de important în crizele pe care le trăim“. De ce sunt crizele omului modern unele religioase într-un mare procent?

Un răspuns mai adecvat ar însemna să examinăm mai multe abordări disciplinare şi are multe dimensiuni complexe de analiză. Examinând crizele noastre contemporane şi folosind pregătirea şi specializarea mea în Eliade şi Gandhi, am scris pe larg asupra relaţiilor dintre religie şi violenţă. De ce este religia în Statele Unite şi în lume o sursă majoră de justificare ideologică pentru intoleranţă, ură şi violenţă faţă de alţi religioşi? De ce este religia o sursă pentru populism reacţionar xenofob şi naţionalism violent? De ce este religia o sursă pentru arme nucleare, terorism şi război, pentru rasism, sexism, distrugerea mediului şi alte forme de violenţă modernă? Pentru a răspunde de ce crizele moderne par adesea să fie unele religioase, abordarea mea este că nu putem rămâne la nivelul unei interpretări abstract universale, cum ar fi dacă religia este în mod inerent sau esenţial violentă sau non-violentă. Trebuie să contextualizăm întotdeauna înţelegerea noastră faţă de crizele moderne pentru a înţelege variabilele dinamice, complexe, religioase şi non-religioase şi cum relaţionează acestea cu practicile, valorile, principiiile şi structurile generale. În ultimii ani, m-am focalizat frecvent pe crizele create de oameni, ca de exemplu de ce perpetuăm valorile şi relaţiile dominant moderne care sunt nesustenabile din punct de vedere economic, al protecţiei mediului şi al violenţei. Suntem adesea într-un „punct critic“ în care crizele noastre ameninţă viitorul omenirii pe această planetă. Este îngrijorător faptul că religiile sunt adesea promotoare ale valorilor nesustenabile ce creează inechitate economică, exploatare, sărăcie şi concentrarea bogăţiilor şi a puterii în mâinile elitei ierarhice. Religiile sunt adesea promotoarele valorilor nesustenabile ce creează încălzire globală şi acceptarea distrugerii mediului. În opinia mea, e nevoie să contextualizăm fiecare criză modernă pentru a înţelege dacă trebuie să privilegiem perspectivele şi valorile religioase sau nereligioase, politice, economice sau culturale. De exemplu, în analizarea surselor majore ale crizelor mai sus-menţionate, mă focalizez pe relaţiile dominante, violente, economice şi globalizate, cu religia jucând un rol marginal sau secundar. Totuşi, în alte crize moderne, şi crhiar în unele din aceste aceleaşi crize în situaţii contextuale diferite, religia poate fi forţa dominantă.

Cât de actuale sunt lucrările şi opiniile lui Mircea Eliade în această lume religioasă în schimbare?

Pot să vă răspund la această întrebare în mai multe feluri. În primul rând, se pune problema asupra influenţei lui Eliade în lumea contemporană academică în studiul în continuă schimbare a religiei. Eu consider că Eliade a fost cel mai influent istoric al religiilor de la jumătatea anilor 1950 până la jumătatea anilor 1970. Situaţia aceasta s-a schimbat radical în anii 1970. Eliade şi modalităţile sale de a face istoria religiilor au fost reduse la tăcere şi complet ignorate, marginalizate sau chiar supuse unor atacuri extreme în ultimul deceniu al vieţii sale, unele atacuri venind chiar din partea unora dintre foştii săi studenţi şi colegi de la Universitatea din Chicago. Pe parcursul conferinţelor susţinute în România legat de Mircea Eliade, am descoperit că România poate fi o excepţie. În România, Mircea Eliade rămâne constant o comoară naţională şi o sursă apreciată de mândrie naţională. Cu toate astea, în studiul academic al religiei în Statele Unite şi în mare parte din Europa, reputaţia sa personală şi influenţa sa academică au atins un vârf şi apoi au căzut brusc în declin.

Douglas Allen alături de Andrei Pleşu la o conferinţă

 

Care sunt motivele?

Au fost două surse academic ale scăderii influenţei lui Eliade: motivele academice ale istoriei religiilor şi motivele personale şi politice. Cele mai puternice au fost atacurile politice şi personale făcute de criticii lui Eliade. Bazându-se pe unele scrieri, în special pe mai multe scrieri controversate româneşti din anii 1930 şi 1940, criticii au acuzat că Eliade a fost cumva un susţinător al unor români antisemiţi şi fascişti. Tot criticii săi au acuzat că Eliade şi colegii săi admiratori au deformat şi mitizat mult din istoria sa personală în timpul celor trei ani din India, în special relaţia sa romantică cu Maitreya Devi, fiica profesorului său Surendranath Das Gupta, cea care a fost sursa romanului best-seller al lui Eliade în România. Aceste dezvăluiri au afectat relaţia mea personală şi academică cu Mircea Eliade. Mulţi critici ai lui Eliade au fost de o parte a baricadei şi au avut atacuri perfide. În acelaşi timp, mulţi susţinători ai lui Eliade au rămas tăcuţi şi prea împăciuitori când era vorba să apere pe cineva pe care admirau. Eu am fost de mai multe ori foarte dezamăgit când Mircea Eliade a încercat să mă îndepărteze şi chiar m-a minţit legat de scrierile sale controversate şi de trecutul său. A fost clar pentru mine că el credea că nu o să am niciodată acces la unele ziare româneşti şi alte scrieri obscure în română sau la versiunea în bengaleză a romanului Maitreyi, publicat mai târziu în engleză. Raportat la întâlnirile noastre deschise şi relaţiile de încredere şi la cariera şi valorile mele, unele dintre aceste lucruri au fost chiar dezamăgitoare. Cu toate astea, spre deosebire de alţi critici ai lui Eliade, preocuparea mea majoră a fost să aflu dacă şi cum asemenea dezvăluiri explozive legate de viaţa şi scrierile lui Eliade au avut legătură cu modul în care Eliade a realizat istoria religiilor. Conştientizând multe dintre aceste critici puternice la adresa modului lui Eliade de a studia religia, rămân la părerea că el rămâne un foarte semnificativ şi necesar catalizator pentru viitoare cercetări. Vorbim adesea de criza prezentă în studiul religiei. Mulţi dintre specialiştii în religie şi istoria ei sunt nesemnificativ şi în unele cazuri triviali. Eliade este în opinia mea mult mai semnificativ.

Eliade, o personalitate cu „vocaţie duală“

Care este cea mai importantă moştenire a lui Mircea Eliade în opinia dumneavoastră?

Moştenirea lui Eliade este la ora actuală mai puternică în variate cercuri literare şi artistice decât în istoria academică a religiilor. Iar acest fapt nu este în întregime surprinzător, având în vedere că Mircea Eliade descria adesea „vocaţia sa duală“ ca aceea a unui specialist în religie şi ca a unui creator de lucrări literare. Într-adevăr, mai întâi el şi-a câştigat reputaţia în România ca o personalitate literară. În acelaşi timp, cred că moştenirea lui Eliade ca erudit în istoria religiilor se poate schimba în viitor, în special când încercăm să înţelegem crizele existenţiale şi globale contemporane în lumile noastre religioase în schimbare. Mircea Eliade a revoluţionat istoria religiilor şi alte abordări academice în studii religioase extinzând mult categoria şi natura fenomenelor religioase de investigat. Eliade a fost mai interesat în experienţele religioase pe care specialişti dominanţi şi figuri religioase le-au subevaluat sau respins, considerându-le superstiţioase, ignorante, la cele mai de jos niveluri ale exprimărilor religioase şi care în opinia lor nu meritau studii serioase. În studiul creştinismului românesc, Eliade nu se concentrează asupra textelor creştine şi lucrărilor teologice definite ierarhic privilegiate sau asupra modului în care „Înalta Biserică“ îşi exprimă autoritatea prin legitimarea intepretărilor sale asupra adevăratului înţeles al simbolurilor-cheie, imaginilor şi ritualurilor. În schimb, Eliade este mult mai fascinat de religiozitatea ţăranilor români, religiozitate adesea devalorizată sau ignorată, Eliade este mai fascinat de dansurile şi creativitatea ţăranilor români şi cum înţeleg ei tragediile istoriei şi suferinţa lor existenţială şi cum viaţa lor obişnuită de zi de zi scoate la iveală structuri şi înţelesuri adânci ale religiei lor cosmice orientate spre natură. Opinia mea este că mult din ceea ce Eliade ne oferă rămâne foarte semnificativ în prezent, dar ca parte a moştenirii sale, abordarea academică a lui Eliade faţă de religie şi celelalte contribuţii ale sale trebuie să fie adecvate şi reconstituite selectiv în noi moduri contextual relevante şi integrate în alte contribuţii valoroase.

CV

 

A scris cinci cărţi despre Mircea Eliade

Nume: Douglas Allen

Data şi locul naşterii: 15 iunie 1941, New York, S.U.A.

Studiile şi cariera:

Licenţiat în filosofie la Universitatea Yale în 1963.

Master în filosofie la Universitatea Vanderbilt în 1967.

Doctorat în filosofie la Universitatea Vanderbilt în 1971.

Predă de 41 de ani filozofia hunduistă şi budistă la Universitatea din Maine.

A primit mai multe burse Fulbright şi Smithsonian în India.

În 1998 a primit Premiul Prezidenţial al Universităţii din Maine pentru Cercetare şi Realizări Creative.

Este profesor emerit din 2000 la Universitatea din Maine.

Autor a 16 cărţi, dintre care cinci despre Mircea Eliade.

Autor al unor cărţi de istoria şi fenomenologia religiei, Douglas Allen a fost preşedintele Societăţii de Filosofie Comparată Asiatică (2001-2004).

A scris peste 150 de articole şi studii ştiinţifice.

A primit, din partea Maine Presidential Research, un premiu pentru activitatea sa didactică şi de cercetare.

În mai-iunie 2002 şi octombrie 2003 a fost bursier la Colegiul Noua Europă din Bucureşti.

A susţinut zeci de conferinţe în America, Europa şi Asia

Locuieşte în: Orono, Maine, S.U.A.

 

 

 

 


 

citeste totul despre: