Povestea Daciei Superlong, un proiect gândit pentru delegaţiile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu

Autoturismul cu şase uşi, gândit şi conceput în 1978 pentru deplasarea jurnaliştilor din staff-ul prezidenţial în vizitele de lucru ale celui mai iubit fiu al poporului, a fost unul dintre cele mai excentrice şi exotice proiecte auto concepute în Epoca de Aur.

Povestea elegantului autoturism fără pavilion s-a scris la Colibaşi, la exact 10 ani de la producerea primului automobil Dacia, în anul încetării contractului de licenţă cu Renault, fără însă nicio legătură cu toate aceste evenimente. A fost pur şi simplu o idee zeloasă, născută în sânul PCR Argeş pentru un scop măreţ: dotarea coloanelor oficiale ale Secretarului General al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

„Într-o dimineaţă din toamna lui ʼ78 sunt chemat la director. Fără prea multă introducere, acesta îmi întinde o foaie de calc ridicol de mică. O fiţuică, nu alta! Pe care era desenată sumar o Dacie. Fără pavilion, dar cu o uşă în plus (pe fiecare parte)! La rândul său, acesta o primise de la directorul general, la care ajunsese pe linie de partid“, povesteşte, pentru „Weekend Adevărul“, Nicolae Cosmescu, inginerul însărcinat, la vremea aceea, cu proiectarea  şi asistenţa tehnică a realizării exoticului model. Cosmescu este cel care, mai târziu, după detaşarea de la Centrul de Cercetare şi Proiectare al Dacia (CCSITA), la  IATSA Ştefăneşi, avea să fie implicat în proiectarea şi punerea la punct a fabricaţiei altor câteva mode uluitoare. Printre ele, Dacia Sport şi Dacia MD87, două maşini pe care Weekend Adevărul le-a prezentat deja. Dovadă ca a ştiut încă de la începutul carierei sale să răspundă uimitor la provocări, stă şi povestea Daciei Superlong.

„Un «caiet de sarcini» extrem de precar era tema pentru o realizare la scară naturală. Esenţiale erau cele şase uşi şi caroseria «descoperită». Gustul aventurii la care tocmai mă angajasem degaja un exotism puternic. O construcţie în cel mai a very british stil, care atunci când plouă te obligă să opreşti şi să-ţi deschizi umbrela! În plus, era o maşina destinată să transporte fotoreporterii care-l însoţeau pe şeful statului din vremea aceea, în vizitele sale de lucru“, spune inginerul piteştean.

Cu fiţuica în faţă a plecat la treabă.  Avea deja în cap o maşină fără pavilion, cu aproape un metru mai lungă decât modelul de la care pornise. „M-am întors în atelierul de proiectare şi m-am apucat de lucru plecând de la modelul de origine, Dacia berlină. Pe care l-am lungit până am reuşit să mai «urc» un pasager între ocupanţii locurilor faţă şi spate. Cu uşa de rigoare. Pe hârtie, nu era o formă deosebit de apetisantă, dar era o maşină în care nu treceai neobservat. În total, lungimea a fost mărită cu circa 850 mm. Nu-mi mai amintesc exact cifra. Iar modelul l-am botezat «Dacia Superlong»“, mai spune Nicolae Cosmescu.

Foto 1 (schiţa după care a fost realizată Dacia Superlong): “Nu, nu aceasta este schiţa primordială ce a declanşat <<fenomenul de sfidare a ploii>>. Spre deosebire de ea, cea de faţă are precizie dimensională. Are rigoare şi e înnobilată cu elemente ce nu se regăseau ab initio. Aceea avea un unic merit: sugera. În schimb, aceasta avea răspunsuri ce au permis realizarea” -  Nicolae Cosmescu

Foto 2 (secţiunea): Din precarul “caiet de sarcini”,  aşa cum l-a numit Nicolae Cosmescu, nu reieşeau, printre multe altele, tocmai punctele forte. Ranforsările structurii originale a Daciei berlină, ce pe atunci părea a fi eternă. A fost imperios necesar să i se adauge elemente noi, de altă culoare în imagine. Fără acestea, portierele ar fi fost doar elemente pur decorative.

„Ar fi trebuit să primim salarii de 10 ori mai mari“

Nu i-a trebuit mult timp pentru a găsi soluţiile cele mai la îndemână pentru depăşirea tuturor impedimentelor pe care le presupunea o asemenea alungire. „Linia generală o dată definită, mai rămâneau de elaborat soluţiile de convertire a caroseriei într-una plein air, care să nu sufere de răul endemic al unei rigidităţi precare, specific unor asemenea structuri. Constrângeri rapid soluţionate. Trebuie spus, ca un fapt cu iz anecdotic, că un tehician proiectant a desenat toate piesele de tablă ce urmau a fi modificate într-o singură lună! Prin metoda copy-paste, la care se adăuga cota pomenită. Un volum atât de mare de desene ar fi dat peste cap Normativul, şi ar fi trebuit să primim salarii de 10 ori mai mari! Evident, nu s-a întâplat deloc aşa“, mai spune inginerul

În execuţie, maşina a mai avut nevoie de câteva îmbunătăţiri, dar şi pentru acestea s-au găsit soluţii fără prea mari bătăi de cap. „Un tinichigiu de mare clasă, domnul Pintea, a făcut o muncă fantastică, într-un timp delirant de scurt. Iniţial n-am aplicat întreaga gamă a ranforsărilor, curios să văd cum reacţionează o astfel de structură. E o probă clasică ce consta în măsurarea săgeţii caroseriei la mijlocul distanţei dintre axe. La noi, fără a apela la ranforsări, săgeata era cam mare. Iar drept consecinţă perversă nu se puteau deschide uşile. Moment depăşit prin adăugarea încă unor profile în praguri, şi între acestea şi planşeu. Dar şi a unor legături între stâlpii uşilor, pentru a îmbunătăţi cât mai mult posibil rigiditatea torsională“, mai spune inginerul piteştean.

„A ieşit din maşină şi ne-a felicitat! Era ce dorise“

Modelul a fost finalizat într-un timp nesperat de scurt. Şi, în ciuda vitezei în care a fost realizată, maşina s-a dovedit mai mult decât aptă să treacă CTC-ul.

„Curând, totul a fost gata. Aşa că, tot într-o dimineaţă, împreună cu domul Pintea, am dus automobilul la pavilion să-l vadă directorului general, care a coborât, l-a privit şi, surprinzător la el, i-am sesizat un uşor zâmbet. Semn că «era de bine». S-a urcat la volan şi a făcut vreo câteva sute de metri, după care a revenit. În aşteptarea verdictului păream a fi singuri pe planetă. Nimeni nu era în zonă. Dar îi simţeam pe ocupanţii clădirii, privindu-ne din spatele ferestrelor. A ieşit din maşină şi ne-a felicitat! Era ce dorise. O maşină elegantă, chiar seducătoare. Efectul asupra noastră, a celor câţiva implicaţi în realizarea proiectului, a fost prima acordată, care se se apropia de valoarea salariului lunar! Destul de însemnată în acele timpuri“, mai spune Nicolae Cosmescu (foto jos).

A fost vedetă într-un videoclip

Din păcate, maşina n-a ajuns niciodată în coloanele oficiale ale vizitelor prezidenţiale. Şi nu pentru că ar fi existat plângeri împotriva senzaţionalei creaţii. „Nu a existat nicio disfuncţionalitate. A fost, fără discuţie, o realizare originală. Care însă nu a ajuns niciodată ce s-a vrut a fi: o maşină de paradă. Este posibil să fi dobândit o altă soartă faţă de cea iniţială prin faptul că la scurt timp, dar fără nicio legătură cu maşina, fostul director general a fost înlocuit cu un altul, inginerul S. Săpunaru, care avea alte viziuni privind viitorul gamei de autoturisme. Probabil că Dacia Superlong s-a născut într-un moment nepotrivit. Poate că dacă fostul director Mihai  Dumitru  şi-ar fi continuat activitatea de conducere şi ar fi vrut să o arate ca pe o realizare pentru dotarea coloanelor oficiaţe, maşina şi-ar fi atins, într-adevăr, obiectivul pentru care a fost gândită. Dar este doar o supoziţie!”, mai spune inginerul piteştean.

N-a ajuns Dacia Superlong să asigure deplasarea fotoreporterilor care-l însoţeau pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu în vizitele sale de lucru, dar vedetă tot a devenit. „A beneficiat de un parfum de exclusivitate pentru profilul flatant de adevărată vedetă. A avut parte de o «carieră artistică», trăindu-şi viaţa  printre alte celebrităţi ale recuzitei studiourilor Buftea. Îmi amintesc faptul că doi-trei ani după ce o realizasem, am văzut-o într-un clip video al vremii, pe Magheru, avându-le la bord pe componentele unei formaţii de muzică uşoara en vogue, pe atunci, «5T»“, mai spune Nicolae Cosmescu.