Neamt: Florina Curcă: Campioana înotului nemţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 14 ani, înotătoarea are 23 de medalii obţinute la competiţii naţionale. De numele ei se leagă prima performanţă notabilă a nataţiei din judeţul Neamţ

Născută:  27 decembrie 1995, Piatra Neamţ
Educaţie: a terminat clasa a VI-a
Experienţă: patru ani de înot, din care doi de performanţă
Familie: un frate mai mare


Florina Curcă a intrat în atenţia opiniei publice din Neamţ în urmă cu doi ani. Adolescenta care avea atunci doar 12 ani s-a întors de la Cupa Braşov la Înot cu două medalii de bronz. Deşi pare puţin la prima vedere, clasarea Florinei a fost sinonimă cu cea mai mare performanţă reuşită vreodată în acest domeniu de un sportiv nemţean.
De altfel, tânară a confirmat succesul de la debut, reuşind să adune până în primăvara acestui an alte 23 de medalii. Cel mai recent premiu, o medalie de argint, l-a adus acasă de la o competiţie desfăşurată la Alba Iulia.

Inspirată de imagini cu campioni

Florina s-a apucat de înot în urma unui episod mai puţin obişnuit. „Am văzut la televizor şi mi-am dorit să fac şi eu. Am început cursurile de înot în 2005, la bazinul de la Piatra Neamţ. Pe atunci veneam la piscină doar o dată pe săptămână. După câteva lecţii am trecut la antrenamentele de performanţă“, îşi aminteşte mica înotătoare. Tatăl ei spune că i-a căutat o ocupaţie care să îi asigure o viaţă sănătoasă şi, în acelaşi timp, să o smulgă din faţa televizorului şi a calculatorului. „După părerea mea, înotul este cel mai sănătos sport şi, totodată, riscurile sunt zero“, spune Cristian Curcă, tatăl campioanei. Este legitimată la primul club de înot din Piatra Neamţ, Clubul Sportiv Vip Sangym. S-a apucat de acest sport la nouă ani, cu câţiva ani mai târziu decât vârsta optimă.
 
Dezavantajată de anul naşterii

În plus, este dezavantajată de luna în care s-a născut pentru că în competiţii, unde sunt categorii de vârstă date de anul naşterii, concurează cu adversari care pot fi cu aproape un an mai mari. „Sper să continui înotul de performanţă. De obicei, poţi să obţii rezultate foarte bune dacă începi la cinci ani. Nu am putut mai devreme pentru că primul bazin din Piatra Neamţ s-a deschis abia în 2004“, spune Florina.

Program riguros

Antrenamentele nu o încurcă la şcoală. „Am terminat clasa a VI-a, la Şcoala nr.2, cu media 9.60. Îmi place limba română, dar am participat şi la un concurs de matematică, unde am obţinut locul III“, precizează înotătoarea. Programul obişnuit începe cu şcoala, până la ora 13.00
Are răgaz o oră pentru a se întoarce acasă să mănânce de prânz şi pentru a ajunge la bazin. Antrenamentul începe la ora 14.00 şi durează până 16.00. Pentru lecţii şi teme îi rămâne timp până la ora 21.00.
Tot în acest interval face pregătire câteodată pentru matematică şi limba engleză.


ce-i place
„Îmi plac animalele, aproape toate. Îmi place să ies la plimbare pe role, în parc, să joc fotbal pe calculator, dar şi pe teren, la antrenamente”.

ce nu-i place
„Mă tem de păianjeni. Nu-mi place să merg cu maşina pe serpentine, din cauză că mi se face rău. Nu-mi plac oamenii mincinoşi”.

Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă înot de performanţă?
F. C.: Antrenament în fiecare zi, de două ore, cu încălzire şi gradarea efortului până la limite. Parcurg înot între 4 şi 5 kilometri zilnic
  
Ce te atrage la înot?
F. C.: Îmi place pur şi simplu să înot pentru că mă simt fără greutate. Dar îmi place şi să câştig medalii sau premii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite