FOTO Luminile s-a stins, pentru o oră, şi la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ora Pământului a fost marcată şi la Oradea
Ora Pământului a fost marcată şi la Oradea

S-au stins luminile şi la Oradea. Timp de o oră mai multe instituţii de stat, cluburi, hoteluri sau centre comerciale au stins luminile. Ora Pământului a fost marcată, la Oradea, în Parcul 1 Decembrie, unde s-au strâns peste 100 de persoane pentru a aprinde lumânări şi pentru a asista la numerele de magie prezentate de Eduard şi Bianca, la momentele muzicale oferite de cercetaşi sau să privească stelele cu membrii Astroclubului Meridian Zero.

Când ceasul a indicat ora 20.30, iluminatul public din Parcul 1 Decembrie a fost oprit, iar în faţa statuii Ostaşului Român au fost aprinse lumânări şi torţe. S-au stins luminile şi la Pământului, Primăria Oradea, Teatrul Regina Maria, în câteva cluburi de pe strada Vasile Alecsandri şi din Pasajul Vulturul Negru, hotel Ramada sau centrul comercial Era Park.


Evenimentul s-a aflat la a V-a ediţie la Oradea şi a fost organizat de Clubul Rotaract, care a desfăşurat mai multe activităţi artistice şi culturale pentru cei care au venit în Parcul 1 Decembrie pe parcursul celor 60 de minute cât s-a sărbătorit Earth Hour (Ora Pământului).

Astroclubul "Meridian Zero" Oradea a pus la dispoziţia trecătorilor un telescop pentru observarea astrelor şi a plantelor, iar magicienii Eduard şi Bianca au încântat publicul cu numere de magie. Programul a cuprins un moment de dans contemporan realizat de Delia Marian şi Rebeca Fekete, precum şi un scurt recital la flaut al Georgianei Mircescu. Nu au lipsit nici cercetaşii care  au prezentat un program artistic cu animaţii şi cântece.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite