Moştenirea grofilor din Ţara Haţegului, tranşată de instanţă. Ce se întâmplă cu faimosul castel Nalaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Nalaţi. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Castelul Nalaţi. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Magistraţii au luat o primă decizie în procesul de revendicare a Castelului Nalaţi din Haţeg, Hunedoara, şi a moşiei sale, compusă din terenuri care însumează aproape 100 de hectare.

După aproape două decenii de la începerea proceselor în care presupuşii moştenitori ai foştilor proprietari ai Castelului Nalaţi din Haţeg, Hunedoara, au cerut dreptul de proprietatea asupra castelului şi a unor terenuri care însumează 95 de hectare, din împrejurimile sale, a fost dat un prim verdict.

GALERIE FOTO CU CASTELUL NALAŢI

VIDEO CU CASTELUL NALAŢI

Judecătoria Haţeg a respins, ca nefondate, cererile depuse de Szentivanyi Kristof şi Szentivanyi Ferenc de redobândire a imobilelor, aflate în proprietatea statului român din anul 1948, unele abandonate de la sfârşitul anilor '90. Cei doi presupuşi moştenitori ai familiei Nalaczy – Fay au contestat decizia, iar procesul va continua la Tribunalul Hunedoara.

Motivul pentru care sunt readuse la viaţă cetăţile medievale şi centrele vechi din trei oraşe din România VIDEO

Tenebrele castelului Nopcsa. Locul plin de secrete întunecoase trece prin mari transformări VIDEO

Podul medieval al Castelului Corvinilor dăinuie de peste cinci secole. Care este secretul trăiniciei sale


Instanţa din Haţeg a motivat decizia arătând că dispoziţiile Legii 18/1991, a fondului funciar, invocate în solicitările reclamanţilor nu pot fi aplicate în acest caz.

Castelul Nalaţi Video: ADEVĂRUL


„Reclamanţii au invocat, ca temei de drept al cererii, dispoziţiile art. 27 alin. 2^1 din Legea nr. 18/1991 (care dispune că: proprietarii sau moştenitorii acestora, care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, vor putea cere prefectului prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi). 

Se observă că textul de lege face referire la terenuri din zone necooperativizate şi terenuri agricole şi nu la imobilele construcţii (reclamanţii solicită emiterea unui titlu de proprietate pentru Castelul din Nălaţi -Vad sau pentru fosta fabrică de mobilă, imobile care au fost naţionalizate. Din statutul Gospodăriei Agricole colective din satul Nălaţi, depus în probaţiune rezultă că localitatea Nălaţ-Vad a fost cooperativizată”, se arată în decizia magistraţilor.

Instanţa a mai reţinut că o parte din terenurile solicitate au făcut obiectul naţionalizării, fiind preluate de stat prin diverse acte normative: Legea reformei agrare din anul 1921, Legea reformei agrare din 1945, iar altele au făcut obiectul Comisiilor de fond funciar, fiind emise titluri de proprietate în temeiul acestora, până la apariţia Legii nr. 247/2005, unor persoane îndreptăţite, membrii cooperatori.

Povestea castelului Nalaţi

Castelul Nalaţi – Fay de la marginea oraşului Haţeg a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea, de grofii din familia Nalaczy, înrudită cu puternicele familii Kendeffy şi Teleki. Avea două etaje şi era înconjurat de grădini şi de un parc dendrologic. Până la începutul secolului al XX-lea, castelul Nalaczi a trecut în posesia contelui Gyorgy Teleki şi al soţiei sale Ilona Kendeffy, care l-au lăsat moştenire fiicei lor Blanka Teleki (Fay). Aceasta s-a măritat în 1888 cu Victor Fay şi a avut o fiică, Pekri Clementina (decedată în 1960).


Castelul Nalaţi. ADEVĂRUL

Castelul şi moşia familiei Fay au fost naţionalizate în 1948 şi date în folosinţă pentru o perioadă de 50 de ani Liceului de Industrii Agricole din Timişoara. După terminarea acestei perioade, nimeni nu a mai folosit clădirea. În 1999, autorităţile au emis un certificat de vacanţă succesorală în favoarea statului român, nefiind moştenitori care să o revendice. La scurt timp, au apărut însă şi o serie de presupuşi urmaşi ai familiei Fay.

În 2005, Katalina Maria Szent Ivanyi, o presupusă rudă a Blankăi Fay, a depus o cerere de retrocedare a Castelului şi a mai multor terenuri din împrejurimile sale, care a fost însă respinsă de Comisia judeţeană Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. 

castel nalati foto daniel guta adevarul

Reclamanta a contestat în instanţă decizia. Iniţial, Tribunalul Hunedoara a respins cererile Katalinei Szent Ivanyi, pe motiv că nu a putut dovedi că este moştenitoarea Blankăi Fay, însă instanţa superioară a decis rejudecarea cauzei. 

Katalina Maria Szent Ivanyi a decedat în 2015, înainte ca magistraţii să dea o decizie definitivă, iar procesul a fost continuat de urmaşii săi. Primăria Haţeg şi Comisia judeţeană Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sunt pârâte în acest dosar.

Între timp, de peste două decenii, castelul înconjurat de un parc dendrologic a fost lăsat să se ruineze. Localnicii au luat din el tot ce au putut valorifica - piese de mobilier, instalaţii electrice, tocărie, elemente metalice şi duşumele. 

Ultimile ierni i-au precipitat distrugerea: cea mai mare parte din acoperişul castelului Nalaţi s-a prăbuşit, la fel şi suprafeţe mari din tavanele încăperilor sale. Doar picturile de pe pereţii săi, înconjurate acum de grafitti, amintesc funcţionalitatea acestuia de internat pentru copii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ţara Haţegului, tărâmul vechilor castele nobiliare. Ce secrete întunecate au cele mai faimoase moşii VIDEO

Omul care a stăpânit Retezatul. Povestea ultimului conte Kendeffy, din familia primilor nobili români din Ardeal. A refuzat să plece în Occident cu familia

Prăbuşirea ultimilor grofi maghiari din ţinutul Retezatului. Cel mai bogat dintre ei a murit în mizerie, cel mai excentric s-a sinucis după o crimă

Comorile medievale ale Ţării Haţegului: cele mai vechi biserici de piatră şi castele făcute de cneji VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite