Melissa calcă pe urmele Soranei Cîrstea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Melissa Pădurean iubeşte tenisul şi a adunat mai multe premii la categoria ei de vârstă. Portofoliul sportivei include locul întâi la simplu, dar şi la dublu, în cadrul unor concursuri naţionale.

PROFIL
Născută: 04.11.1996, Orăştie
Educaţie: Şcoala Generală Nr. 6 din Hunedoara
Performanţă: locul I la simplu şi dublu, împreună cu Bianca Bîltac
Familie: un frate mai mic, în vârstă de 10 ani

Joacă tenis de la opt ani, când a început să facă sport numai ca să nu stea degeaba prin curte, iar între timp a adunat câteva zeci de premii la competiţii naţionale pentru categoria ei de vârstă. Zilnic bate drumul de la Răcăştie până la Hunedoara: merge mai întâi la ore, iar după ce termină cursurile se îndreaptă spre terenul de tenis din centrul oraşului, unde face antrenamente şase sau chiar opt ore pe zi. „La început mă antrenam la Clubul Constructorului, dar nu prea reuşeam să fac performanţă pentru că jucam mai mult singură, la perete. De aproape trei ani, însă, colaborez cu noul meu antrenor, Viorel Căciulescu, după ce unchiul meu din Italia a văzut cât de mult imi place tenisul şi a insistat să muncesc mai mult şi mai serios, pentru a face performanţă”, a povestit Melissa Pădurean.
 
Locul I la simplu şi pe echipe

Rezultatele Melissei în numai un an şi jumătate, de când a început să joace în turnee, demonstrează că hunedoreanca are şanse să devină una dintre cele mai bune jucătoare de tenis. „Dacă aş fi la un liceu sportiv aş avea mai mult timp pentru antrenamente şi eu cred că, dacă voi fi serioasă, e posibil să ajung în topul jucătoarelor de tenis din România. Până acum nu am jucat decât în ţară, însă dacă lucrurile merg bine e foarte probabil să intru în curând şi în competiţii internaţionale”, a  adăugat adolescenta. Până atunci, Melissa se antrenează jucând împotriva lui Dragoş Mădăraş, unul dintre cei mai buni tenismani în judeţul Hunedoara, debutant în circuitul european de tenis. Pentru a obţine locul întâi pe podium la competiţiile naţionale a concurat, însă, în echipă cu prietena sa, Bianca Bîltac.

Nu vrea să plece din Hunedoara

Melissa spune că tenisul este un sport destul de costisitor şi sunt necesare ceva investiţii, dar ţine să adauge că dacă ai ambiţie şi eşti muncitor, poţi să ajungi să câştigi foarte bine. “Eu, de exemplu, aş putea să mă antrenez la un alt club, însă prefer să plătesc mai mult şi să muncesc în plus, pentru că numai aşa poţi să ajungi la performanţe reale”, a spus tânăra. Practic, cam toată viaţa ei se învârte în jurul tenisului, iar părinţii săi au luat în calcul chiar şi varianta ca adolescenta să îşi continue studiile la un liceu sportiv din Mediaş, unde ar putea să facă antrenamente intensive. „Nu cred că voi pleca, în cele din urmă, pentru că mi-e pur şi simplu greu să nu mai lucrez cu actualul meu antrenor, care este foarte dedicat meseriei sale”, a adăugat Melissa.

Întrebări şi răspunsuri:
Cum te vezi peste 10 ani?

Tenisul e viaţa mea, aşa că nu cred că voi face altceva. Dacă nu voi mai juca, atunci voi fi antrenoare. Oricum, eu nu pot să stau într-un birou, la calculator, asta e clar.

Care sunt sportivii tăi preferaţi?
Spaniolul Rafael Nadal şi rusoaica Svetlana Kuznetsova.

Ce îi place:
„Să mai ies din când în când cu fetele în oraş şi să mă plimb cu biclicleta împreună cu prietenele mele. Am o vecină, Timeea, care face fotbal feminin şi împreună cu ea îmi petrec puţinul timp liber”, a declarat Melissa.

Ce nu-i place:
„Că profesorii nu sunt ceva mai îngăduitori cu noi, sportivii. Eu nici nu reuşesc să mănânc o masă caldă, ci doar un măr, un sandviş şi un covrig, din cauza antrenamentelor care durează de multe ori până seara, la şapte sau opt”.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite