Cum şi-au bătut joc românii de zestrea cea mai preţioasă a satelor. Bisericile vechi de lemn stricate prin restaurare

Farmecul şi valoarea a numeroase biserici de lemn din judeţul Hunedoara au fost compromise de-a lungul anilor tocmai de cei care trebuiau să le pună în valoare. Tot mai puţine astfel de lăcaşe şi-au păstrat autenticitatea.

Aproape 100 de biserici vechi de lemn, multe dintre ele aflate pe lista monumentelor de patrimoniu, s-a u şubrezit cu trecerea timpului, iar degradarea accentuată le-a adus pe câteva în pragul ruinării. Bisericile au nevoie urgentă de reabilitare, însă cei care se vor ocupa de ele trebuie să fie precauţi. În anii 1930, numeroase biserici de lemn din judeţul Hunedoara au fost afectate definitiv tocmai de lucrările de restaurare la care au fost supuse, iar în deceniile următoare reparaţiile au stricat aspectul altor lăcaşe preţioase ridicate în secolele trecute. Puţine şi-au păstrat autenticitatea.

Dispariţia bisericilor de lemn, semnalată din anii 1940
Astfel, în multe sate din judeţul Hunedoara pot fi văzute biserici din lemn vechi – monumente istorice, cu acoperiş de tablă pus în locul şindrilei, cu termopane şi uşi modificate, biserici de lemn acoperite cu zidărie, lăcaşe seculare ale căror turnuri nou aşezate nu respectă în niciun fel tradiţia românească a bisericilor de lemn.

Despre modul în care trebuiau refăcute bisericile de lemn ale Hunedoarei, despre stricăciunile produse de restauratorii lor, a scris Coriolan Petranu (1893 —1945), primul istoric de artă român din Transilvania. Articolul său publicat în revista Transilvania (nr. 9/1941) sub titlul „Conservarea, restaurarea bisericilor de lemn şl edificarea bisericilor noi în judeţul Hunedoara” reprezintă şi în prezent o lecţie pentru cei care anunţăr reabilitarea vechilor aşezări ale românilor.
Biserica din Alun, pe cale de dispariţie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

„Dispariţia bisericilor de lemn e o tristă realitate. Anual dispar în medie două biserici într-un judeţ, vreo 40 anual, în consecinţă în 25 de ani sunt sortite a dispărea cu totul cele vreo 1.000 câte au mai rămas în Transilvania, dacă nu se iau măsuri serioase şi grabnice. Cu ele dispare şi vechea pictură şi adeseori şi vechile obiecte de cult, mobilierul şi amănuntele. Câte au dispărut fără să ni se fi păstrat o fotografie, un desen, fiind astfel pierdute pentru ştiinţă! Cauzele acestei dispariţii sunt: 1. crescând satele, ele au devenit neîncăpătoare; 2. există o mentalitate falsă în popor şi chiar la unii intelectuali, că ele ar însemna ceva inferior, o dovadă a sărăciei; 3. sătenii afirmă că nu se mai găsesc bârne atât de lungi şi masive azi, nici chiar lemn pentru şindrilă corespunzătoare, apoi generaţia de azi nici nu mai este capabilă de a lucra ca în vechime, a construi ceva egal, a sacrifica atâta timp pentru sculptura uşilor şi a amănuntelor del a turn etc. Ce e de făcut? Este o datorie a conducătorilor bisericeşti şi a intelectualilor a impune un respect mai mare faţă de aceste vechi comori de artă, dispreţuite de necunoscători şi a ajuta conservarea lor, fiindcă nu în toate satele ele au devenit neîncăpătoare. Comisiunea Monumentelor Istorice are datoria de a le declara monumente istorice şi a îngriji conservarea lor”, scria istoricul de artă în anul 1941.

Biserica din Ciungani, monument autentic, bine conservat de patru secole. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Milita pentru păstrarea bisericilor de lemn
Coriolan Petranu oferea recomandări celor care urmau să restaureze vechile edificii. De-a lungul ultimelor decenii în puţine cazuri autorităţile au ţinut cont de ele. „Pentru a împiedeca restaurările, alterările, măririle contrare tradiţiei, necorespunzătoare stilului, se impun următoarele: 1. Să nu se permită in viitor ca o biserică de lemn să fie acoperită cu ţiglă, tinichea, eternită, nici la turn, nici la acoperiş, ci cu şindrilă;  2. Să se împiedece ca arcadele galeriei turnului să fie înlocuite cu ferestre, cu ori fără obloane; 3. Să nu se permită tencuirea exterioară ori interioară a clădirii, deoarece aceasta, ca şi tinicheaua şi ţigla răpesc caracterul arhitecturii în lemn, puritatea materialului. Tencuiala în Ioc să conserve lemnul îl coace. Pentru a împiedeca pătrunderea frigului, interiorul se poate căptuşi cu scânduri (fără insă a acoperi pictura murală); 4. Să se împiedece văruirea pereţilor, uşilor, ferestrelor şi inscripţiilor, fiindcă şi aceasta denaturează caracterul lemnului, adecă puritatea materialului şi îngreunează ori face imposibilă cetirea inscripţiei şi ornamenticei; 5. Să se împiedece tăierea cu scop de a mări uşile şi ferestrele vechi, mici ca dimensiune, deoarece acestea contribuie la penumbra mistică, iar mărirea lor este dăunătoare pentru ştiinţă şi denotă lipsă de respect faţă de munca înaintaşilor; 6. Să nu se îndepărteze ferul şi sticla veche dela ferestre”, informa autorul în 1941.
Biserica din satul Vălişoara, aproape ruinată. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Acolo unde numărul sufletelor a crescut şi biserica a devenit neîncăpătoare, ea poate fi mărită fără a i se schimba însă construcţia, forma, proporţia dintre turn şi corpul bisericii. Coriolan Petranu făcea cunoscute avantajele construcţiilor din lemn „material viu, preietenos, ieftin şi durabil”. În judeţul Hunedoara, tradiţia lemnului se continuă şi azi, din nefericire însă modificată, prin modernismul venit dela oraşe, ucigător de stil şi de puritate materială, scria istoricul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Propunere inedită: lasă oraşul şi vino să trăieşti în satele moţilor, din ţinutul vechilor mine de aur

Zeci de case din satele hunedorene ale Ţării Moţilor au fost părăsite odată cu terenurile lor, după ce minele de aur s-au închis. O primărie a lansat o campanie inedită, menită să îi convingă pe oameni să se întoarcă în zona depopulată de munte.

O poveste din Ţinutul Pădurenilor. Satul în care lăzile de zestre ascund comori 

Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas ticsite de obiecte de artă populară, comorile lor cele mai de preţ.

Satul crucilor de piatră care spun poveştile eroilor din războaiele trecute

Sătenii din Cerişor au păstrat un obicei vechi de secole. Aproape fiecare gospodărie a satului de munte din Ţinutul Pădurenilor dezvăluie, prin crucea de piatră din faţa ei, povestea unui erou care a luptat pe fronturile războaielor din trecut, pentru a-şi apăra patria.

Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi 

Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.

FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii 

În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.