Studenţii Medicinişti s-au înţeles cu ministrul Funeriu şi au suspendat protestele

Studenţii Medicinişti s-au înţeles cu ministrul Funeriu şi au suspendat protestele

Studenţii Medicinişti din Galaţi renunţă pentru moment la proteste

După discuţiile de azi ministrul Daniel Funeriu a garantat studenţilor că şi în acest an va aloca aceleaşi fonduri ca în 2009 pentru taberele studenţeşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma întâlnirii reprezentanţilor studenţilor cu Ministrul Daniel Funeriu, ce a avut loc astăzi la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, liderii UNSR au decis suspendarea temporara a protestelor.

Studenţii gălăţeni ai Societăţii Studenţilor Medicinişti ar fi trebuit să protesteze mâine, în faţa Prefecturii, ca reacţie la declaraţiile ministrului educaţiei, Daniel Funeriu. Potrivit acestuia studenţii merituoşi ar urma ca în acest an să nu mai fie recompensaţi cu tabere gratuite.

După discuţiile de azi ministrul Daniel Funeriu a garantat studenţilor că şi în acest an va aloca aceleaşi fonduri ca în 2009 pentru taberele studenţeşti.

De asemenea, acesta şi-a manifestat deschiderea de a comunica mai eficient cu reprezentanţii studenţilor, ţinând cont că unul din motivele începerii protestelor a fost lipsa de comunicare şi transparenţa faţa de deciziile adoptate în domeniul învăţământului superior.

Mai mult decât atât, studenţilor li s-a promis că nivelul fondului pentru burse nu va fi micşorat în acest an de criză, aşadar nici cuantumul acestora nu va scădea cum era preconizat.

„Am decis suspendarea temorară a protestelor, până săptămâna viitoare, când sperăm că ministrul Funeriu va semna protocolul cu lista propunerilor de revedendicări înaintată de UNSR. În cazul în care va refuza să semneze documentul prin care se angajează în scris la promisiunile făcute, vom reîncepe pichetările, de data aceasta în toată ţara", spune liderul SSMG, Ştefan Roşca.

De asemenea, reprezentanţii UNSR au purtat discuţii cu ministrul Funeriu privind procesul de realizare a Noii Legi a Educaţiei. Uniunea Naţională a Studen'ilor din Romania se va implica activ în dezbaterile asupra Legii Educaţiei, dorind să introducă în noul document de lege amendamente importante care să poată contribui la creşterea nivelului de calitate în învăţământul superior.


citeste totul despre: