Incendiu în Club Colectiv. Mihaela Vieru a fost înmormântată lângă bunicii ei, în comuna vrânceană Rugineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre victimele tragediei din Clubul Colectiv a fost înmormântată în comună vrânceană unde şi-a petrecut clipele minunate ale copilăriei, la bunici.

Mihaela Vieru împlinise 32 de ani şi avea toată viaţa înainte, alături de prietenul ei, Constantin Ignat, cu care îşi făcuse planuri de căsătorie. În seara de 30 octombrie au mers împreună la concertul din clubul bucureştean. Incendiul i-a prins înăuntru şi nu au putut ieşi.

Părinţii au aflat abia a doua zi că fiica lor s-a aflat în acel club şi nu a reuşit să supravieţuiască. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mihaelei a fost adus duminică seară la Oneşti, acolo unde locuiesc părinţii ei.

Familia a hotărât să o înmormânteze la Rugineşti, unde îşi dorm somnul de veci bunicii săi, astfel că, după slujba oficiată la o biserică din Oneşti, convoiul funerar s-a deplasat la cimitirul din comună vrânceană.

image

Localnicii au rămas impresionaţi de sfârşitul prematur al Mihaelei şi au venit în număr mare la biserica din Rugineşti pentru a aprinde o lumânare şi a-şi lua ramas bun.

Slujba de la biserica din Rugineşti a fost oficiată de un sobor format din 9 preoţi, în frunte cu protoiereul Oneştiului, Constantin Alupei.

image

Mihaela Vieru lucra ca director la o firmă din Bucureşti şi mai are o soră care lucreză în Cluj Napoca. Prietenul ei, Constantin Ignat, avea 40 de ani şi lucra la Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport. Era pasionat de muzică şi activa în trupă Monarchy Band. Mihaela şi Constantin au petrecut ultimele clipe din viaţă împreună şi au murit încercând să scape din infernul declanşat în clubul Colectiv

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite