Deputaţii PSD de Vrancea Ciprian Nica şi Victor Roman, iniţiatorii unui proiect de lege care dă liber la nepotism
0Proiectul de lege de modificare a Codului Penal, care să permită funcţionarilor publici să-şi angajeze rudele până la gradul II inclusiv, a fost adoptat tacit la Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor.
Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, care este şi vicepreşedinte a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi deputatul PSD Victor Roman, ales în colegiul 6 Adjud se numără alături de deputatul PC Aurelian Ionescu, deputatul Ion Marocico, şi deputatul UDMR Maron Arpad-Francisc printre iniţiatorii proiectului de lege care dă liber la nepotism.
Mai exact, aceştia vor modificarea Codului Penal, astfel încât să se permită funcţionarilor publici să-şi angajeze rudele până la gradul II inclusiv
În prezent, Codul penal prevede, la Capitolul II, art. 1, că “fapta funcţionarului care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Proiectul de lege adoptat tacit de catre Senat în data de 25 martie 2015 modifica alineatul 2 astfel:
"(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile iîn care actul sau decizia se referă la următoarele situatii:
- emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative
- ocuparea de către o persoană a unei funcţii indiferent în ce modalitate şi sub ce formă se realizează aceasta
- exercitarea atribuţiilor de serviciu privind acordarea către subalterni a drepturilor legale ale acestora"
Decizia finală o va lua Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Ciprian Nica, turnător la Securitate
Magistraţii Curţii Supreme au decis anul trecut că deputatul Ciprian Nica a colaborat cu Securitatea comunistă, după ce Nica „Bratosin” a dat în judecată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) care stabilise deja din 2009 acest lucru.
Nica s-a apărat spunând că a fost şantajat să colaboreze cu Securitatea, dar a arătat că, pe vremea aceea, era minor şi se consideră "o victimă colaterală a Securităţii".
Potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, social democratul Ciprian Nica a semnat un angajament cu Securitatea în 1976, pe când avea 18 ani şi era elev, sub pseudonimul „Bratosin", recrutarea acestuia fiind făcută "pentru a asigura o supraveghere cât mai bună a mediului de elevi".
Din documentele de arhivă reiese că Bratosin îşi turna la securitate colegii care ascultau postul de radio Europa Liberă.
„Într-una din serile petrecute în camera elevului N.M., unul dintre elevii străini, F.A., întreţinea discuţii politice, şi anume despre capitalism, despre diferenţa dintre viaţa din socialism şi capitalism”, scria tânărul Ciprian Nica în notele transmise Securităţii.
Colegii care ascultau Europa Liberă erau şi ei pârâţi: „Numitul B.T., elev în anul V, împreună cu colegul său, ascultă frecvent emisiunile postului de radio Europa Liberă. De asemenea, vecinii (...) participă la ascultarea emisiunilor acestui post”, apare în dosarul de Securitate al lui Nica.
În acea vreme Ciprian Nica era elev la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Ploieşti.
Victor Roman, baronul drumurilor
Victor Roman este cunoscut în judeţ ca fiind un apropiat al „baronului“ Marian Oprişan. Cifrele de afaceri ale firmelor sale din domeniul construcţiilor de drumuri au sporit substanţial de la un an la altul.
Dacă în anul 2005 cifra de afaceri a uneia dintre firmele sale, SC Roman Impex, care avea 129 de angajaţi, se situa la 9,7 milioane de lei, în doi ani cifrele s-au dublat şi au crescut până la 24 de milioane de lei în prezent, cu acelaşi număr de angajaţi.
Tot de numele lui Victor Roman se leagă şi firma Sotirex Bacău, care are un punct de lucru la Adjud, firmă pe care a condus-o înainte de a deveni consilier judeţean în anul 2004.
Din această firmă s-a retras pentru a nu se afla în incompatibilitate. La cârma societăţii a lăsat o fostă angajată, Angela Munteanu, care-i este în prezent iubită.
De când a ajuns deputat, firma Sotirex a avut şi mai mult de câştigat din fondurile judeţene. În primele nouă luni din 2013, Consiliul Judeţean Vrancea şi primării din judeţ i-au atribuit direct, fără licitaţie, lucrări de peste 10 milioane de lei, profitându-se, fireşte, de creşterea pragului la 100.000 de euro pentru achiziţiile directe.
Deputatul Victor Roman este un tip extrem de discret în viaţa de zi cu zi, dar şi în Parlament, acolo unde a cuvântat doar o singură dată de la tribună, atunci când a depus jurământul.
În schimb, are un noroc extraordinar la bani, în declaraţia sa de avere pe 2012 completată în luna iunie a acestui an figurând şi trei donaţii primite de la trei persoane fizice, în sumă de 120.000 de euro.
Pe lista „sponsorilor” figurează un patron de abator din colegiul său, pe nume Constantin Pavel, care i-a dăruit deputatului său în anul electoral 2012 suma de 25.000 de euro, un om de afaceri din comuna Slobozia Ciorăşti, Stan Sima, care a fost generos şi a scos din buzunar 55.000 de euro, dar şi o simplă funcţionară a Primăriei Adjud.
Vă mai recomandăm:
Ciprian Nica, deputat PSD de Vrancea şi vicepreşedinte al comisiei juridice din Camera Deputaţilor aduce critici ANI, după ce fostul şef al acestei structuri a fost reţinut de DNA.
Deputatul PSD Victor Roman este un apropiat al baronului Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.