Candelabru cu ouă de struţ în Biserica "Sf. Nicolae Nou" din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La biserica "Sf. Nicolae Nou", candelabrul din faţa altarului este ornat cu opt ouă de struţ pictate cu tematică religioasă. Iniţiativa aparţine preotului Valeriu Tufaru ce slujeşte în biserică de 13 ani. Şapte ouă au picturi asemănătoare şi reprezintă  Şapte Taine ale Sfintei Biserici.

Picturile de pe ouăle de struţ au tematică religioasă şi au fost realizate de un artist plastic focşănean.

"Imaginile îl reprezintă pe Isus Hristos şi Maica Domnului cu pruncul cum privesc spre altar. Celelalte şapte ouă au picturi similare pentru că şi Tainele Sfintei Biserici sunt tot şapte. Am ales ouă pentru că oul este singura materie care dă viaţă", ne-a spus părintele Valeriu Tufaru.

Picturile de pe ouăle de struţ conţin şi câteva citate din Sfânta Scriptură precum "Slujirea îngerilor cu preotul şi credincioşii la Sfânta Liturghie" sau "Sfânt Sfânt Sfânt Savaot. Plin e pământul de Mărirea Lui".

image

Enoriaşii, încântaţi

Enoriaşii care vin la biserică sunt încântaţi de opera de artă inedită agăţată de candelabru, sau policandru cum se mai spune în termeni bisericeşti, în special în perioada Paştelui.

„Este ingenios şi frumos totodată! Prima dată le-am observat când am avut aici cununia religioasă pentru că erau chiar în faţa noastră. Am crezut că sunt din lemn dar părintele ne-a spus că sunt chiar ouă de struţ. Este uimitor cum rezistă coaja de ou atâta timp, fără să se spargă iar picturile sunt extrem de reuşite", ne-a spus Elena Dumitru, una dintre enoriaşele care vin la biserica „Sf. Nicolae Nou".

Puţini ştiu însă că policandrele în biserici au un rol foarte important întrucât se spune că braţele lor sunt locurile în care stau îngerii şi îi asistă pe preoţi în timpul slujbelor. În zonele în care tradiţia se poartă cu sfinţenie, paraclisierul mişcă policandrul la fiecare slujbă.

Biserica „Sf. Nicolae Nou", situată pe strada Popa Şapcă, este unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult, cu statut de monument istoric. Construită în secolul XVI, încă mai păstrează fragmente din pictura originală.

Candelabre cu ouă de struţ şi în Vîlcea

Părintele Valeriu Tufaru ne-a mărturisit că în momentul în care a hotărât să împodobească candelabrul s-a inspirat de la Mănăstirea Neamţului. „Acolo am văzut aşa ceva dar fără picturi", ne-a spus părintele. Astfel de candelabre mai sunt şi în Mănăstirea Bistriţa din Vîlcea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite