Craiova: Crima satanistă din Rovine - L-a ajutat pe criminal să care sicriul
0La două zile de la omorul care a şocat Craiova, noi detalii ies la iveală. Nicu Palici, patronul unui bar din oraş, şi-a ucis iubita, după care i-a pus cadavrul într-un sicriu şi l-a dus în propriul local, pentru a-i face pomana.
Citeşte şi:
Craiova: Crima satanistă din Rovine- Ucigaşul delira şi nu îşi mai luase pastilele împotriva cancerului de câteva zile
Anchetatorii au stabilit că asasinul a fost ajutat de doi vecini să transporte trupul neînsufleţit în local.


Constantin Matei a povestit că s-a întâlnit cu bărbatul pe scări, iar acesta plângea. „Stătea cu capul pe balustradă, fără să spună nimic. După câteva minute, m-a rugat să îl ajut să transporte cadavrul iubitei până în local. A vrut să o ducă în braţe, însă eu m-am dus şi am cumpărat un sicriu. Nu am înţeles nimic din ce mi-a spus. Vorbea de demoni şi de Apocalipsă. Îşi dorea şi el să moară şi repeta într-una că el va ajunge în Iad, iar iubita lui în Rai“, a declarat bărbatul. Cu sicriul iubitei pe masă, Palici a dat de băut celor din local şi apoi le-a spus că vrea să fie omorât.

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Scrie un e-mail la adresa casting.oltenia@click.ro, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil.
Garantat primeşti 100 de lei şi un photobook profesionist!
Citeşte aici regulamentul concursului
