Bercea Mondial: „Sunt terorizat în puşcărie. Să vină DNA să facă verificări“
0Anghel Sandu a fost condamnat de Tribunalul Olt la începutul acestui an la şapte ani şi şase luni de închisoare. Bercea Mondial a declarat astăzi că este terorizat în puşcărie şi a cerut ajutorul celor de la DNA.
Bercea Mondial este acuzat că şi-a înjunghiat un nepot într-un local din Drăgăneşti-Olt.A lovit cu toporul uşa de acces în clădire, apoi a urcat la etaj, acolo unde era nepotul lui şi pe un ton ameninţător l-a întrebat „Ia zi Mercedes“. Clienţii din bar s-au speriat şi au părăsit imediat localul, de frică iar unii au vrut să se arunce pe geam. Victima a încercat să fugă, dar a fost oprită de fiul lui Bercea. Magistraţii au stabilit că Anghel Sandu a fost cel care l-a înjunghiat pe Mercedes cu un cuţit. Împreună cu fiul lui au îmbrîncit victima pe scări, însă după câteva minute au realizat că aceasta nu era într-o stare tocmai bună şi au abandonat-o în faţa localului, după care s-au urcat în maşină şi au plecat liniştiţi către casă.
Tribunalul Olt l-a condamnat pe Anghel Sandu la 7 ani şi 6 luni de închisoare. La Curtea de Apel din Craiova a avut loc astăzi un nou termen în proces, însă cauza a fost din nou amânată. Fiul lui Bercea este internat în spital în Bucureşti şi nu a putut fi prezent în sală.
Temutul interlop din Drăgăneşti-Olt a declarat că îi este frică să mai stea închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova „Sunt terorizat. Să vină DNA“, a spus Bercea Mondial.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au stabilit un nou termen în process pe data de 18 septembrie.