Mazăre încearcă să liniştească spiritele din Portul Constanţa: „Suntem pe aceeaşi baricadă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din Compania Naţională Administraţia Naţională a Porturilor Maritime Constanţa au avut o întrevedere cu primarul Radu Mazăre, arătând că se opun trecerii portului la administraţia locală, de teama pierderii locurilor de muncă.

Primarul Radu Mazăre a avut o întâlnire vineri, 16 mai, la primărie, cu o parte dintre sindicaliştii portuari. Sindicatul Lucrătorilor din Administraţia Portului Constanţa are 460 membri însemnând jumătate din personalul angajaţilor din companie.

Ştefan Grigorie, adjunctul liderului sindicatului, a mărturisit că oamenii au aceeaşi temere declarată de liderul sindicatelor portuare Mircea Burlacu.

„Ne opunem acordării unui pachet suplimentar de acţiuni ale companiei către municipalitate.

Avem temerile noastre. În primul rând, păstrarea locurilor de muncă, teama că nu vor mai fi bani pentru investiţii, că statul dacă îşi ia mâna după Portul Constanţa, ce urmează nu se ştie.

Până acum am avut oarecare siguranţă prin nişte contracte de muncă bine făcute. Intervenţia primăriei în managementul companiei ne face să ne temem, pe moment“, a declarat Grigorie.

Primarul Radu Mazăre a încercat să calmeze spiritele, spunându-le sindicaliştilor că le înţelege temerile. „Suntem pe aceeaşi baricadă, interesul meu şi al Consiliului Local este să crească traficul, investiţiile şi locurile de muncă. Tarifele trebuie să fie actualizate, să fie la nivelul pieţei ca să fie un mediu concurenţial pentru toţi. Asta ar însemna ca şi încasările la Administraţia Portului vor creşte, iar salariile vor avea de unde să fie plătite. Investiţiile nu vor fi afectate, pentru că este interesul mai mare al municipalităţii să meargă bine lucrurile. Cu banii din port am dezvolta oraşul, centrul vechi, să facem zonă turistică, ca în alte porturi europene“, spune Mazăre.

Mazăre a declarat că îşi doreşte să poarte discuţii şi cu ceilalţi sindicalişti portuari. Luni, sindicatele portuare declanşează un protest pe durată nederminată pentru a convinge Guvernul ponta să nu schimba structura acţionariatului companiei portuare.

„Le-am transmis invitaţii, dacă nu, merg eu la ei când pichetează, să vedem ce argumente au ei. Eu tot nu înţeleg care este problema“, a afirmat Mazăre.

Proteste ale sindicaliştilor în Portul Constanţa

Sindicaliştii de pe platforma portuară au anunţat începerea protestelor privind schimbarea ponderii în acţionariatul de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Mircea Burlacu, liderul sindicatelor portuare, a precizat că luni, 19 mai, în intervalul 7-9, cel puţin 100 sindicalişti vor protesta în faţa companiei.

„Suspendăm lucrul timp de două ore, în decurs de trei zile – luni, marţi şi miercuri. Pentru că este ultima săptămâna din campania electorală pentru alegerile europarlamentare, vom întrerupe protestele după aceste trei zile, dar le vom relua imediat după alegeri“, a descris planul Mircea Burlacu.

Ultima mare mişcare de protest a sindicatelor a fost anul trecut, când după 70 zile de demonstraţii, sindicaliştii au reuşit înlocuirea managementului companiei, acuzate de comportament dictatorial şi abuziv. „Atunci am stat 70 zile, acum o să stăm cât e nevoie“, a dat asigurări Mircea Burlacu. Pe platforma portuară lucrează aproximativ 15.000 oameni.

Vă mai recomandăm

Încep protestele în Portul Constanţa. Sindicaliştii declanşează demonstraţiile împotriva Ministerului Transporturilor

VIDEO Război total pe Portul Constanţa. Mazăre, acuzat că a falimentat oraşul

De ce este ilegal transferul Portului Constanţa către administraţia Mazăre

Scrisoarea lui Radu Mazăre către constănţeni: „Semnaţi pentru descentralizarea portului“

Treimea din Portul Constanţa, cerută oficial de la Ministerul Transporturilor

VIDEO Crin Antonescu, la Constanţa: „Noi am blocat trecerea Portului Constanţa la administraţia Mazăre. Nu era în programul de guvernare“

Portul Constanţa, la judecata AGA. Managerii pot fi schimbaţi dacă indicii de performanţă nu au fost atinşi

Cum au reuşit administraţia Mazăre şi Ministerul Transporturilor să scadă profitul Portului Constanţa, impunând un management privat

Radu Mazăre se teme că va fi asasinat de milionarii din Port. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Radu Mazăre, despre Portul Constanţa: „E un război mare şi dur“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite